Scumpirea energiei a declanșat un nou fenomen, migrația energetică, care împinge forța de muncă (de la distanță) dar și pensionarii din nordul Europei spre sudul mai cald.
Cele mai căutate sunt, deocamdată, Insulele Canare ale Spaniei, dar autoritățile din Grecia și Portugalia au văzut potențialul și au început campania de atragere a imigranților, care caută costuri mai mici cu energia.
Căutările din Marea Britanie, Germania și Țările de Jos privind locuințele disponibile pentru iarnă în Spania, Grecia și Portugalia au crescut cu 36%, 13% și respectiv 3%, potrivit datelor platformei HomeToGo, citate de Reuters.
Guvernul regional al Insulelor Canare, unde temperatura medie iarna este de 20 de grade Celsius, au lansat încă din septembrie o campanie media pentru a atrage mai multă forță de muncă de la distanță.
Oportunitatea crizei energetice
Ministrul grec al Turismului a vizitat Austria și țări din nordul continentului precum Suedia, pentru „a transforma această uriașă criză energetică într-o oportunitate”.
Autoritățile turistice din Portugalia sunt angajate într-o campanie similar, de la care așteaptă rezultate „foarte pozitive”.
Costul vieții în creștere în Marea Britanie i-a determinat pe mulți să o părăsească, iar fenomenul nu și-a atins punctul maxim, potrivit firmei de consultanță Get Properties.
Lanțul hotelier spaniol Media spune că au crescut închirierile de apartamente pentru două sau trei luni de iarnă în Insulele Canare, mai ales din partea vizitatorilor scandinavi.
Migrația energetică include întregi familii. Școala germană din insule a primit 40 de cereri pentru elevi străini.
Totuși, pentru majoritatea europenilor din nordul continentului, migrația energetică de iarnă rămâne un vis costisitor, notează reportajul Reuters.
***