Mama primarului Constanţei s-ar afla la sediul Poliţiei, după ce ar fi fost surprinsă cu cinci buletine de vot, au declarat pentru agenţia Mediafax surse judiciare.
Incidentul s-ar fi petrecut la secţia de votare 133, din zona Badea Cârţan, din oraşul Constanţa.
Mama primarului Constanţei, Decebal Făgădău, în vârstă de 70 de ani, ar fi fost surprinsă în timp ce avea cinci buletine de vot pe care ar fi încercat să le introducă în urna pentru alegerile europarlamentare.
Incidentul s-ar fi petrecut în jurul orei 11.15, poliţia fiind chemată la faţa locului.
Agenția Mediafax scrie că încercările de-a lua legătura cu primarul s-au soldat cu eșec.