10 aprilie, 2020

Potrivit datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna februarie 2020 a fost de 5.243 lei, cu 0,3% mai mare faţă de luna anterioară. Câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 0.4%, până la 3.202 lei. Cei 663 de euro la cursul mediu al lunii martie 2020, în care au fost încasaţi banii cuveniți pentru luna precedent, reprezintă cea mai mica valoare din ultimele patru luni.

După ajustarea cu nivelul preţurilor (52% din nivelul mediu european, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat) puterea de cumpărare în euro a salariului mediu a scăzut la 1.275 de euro (sumă echivalentă, la preţurile medii din UE). Explicația este că devalorizarea monedei naționale față de luna anterioară a fost mai mare decât avansul nominal în lei al salariilor.

Salariul real de referinţă (puterea de cumpărare raportată la cea din octombrie 1990, ultima înaintea liberalizării preţurilor) a urcat cu doar 0,4 puncte procentuale comparativ cu luna anterioară, până la 217,3%. Acestea sunt ultimele date de dinaintea crizei generate de apariția pandemiei de coronavirus și se vor constitui în referința pentru lunile care vin.


Cu toate acestea, pe fondul unei inflații anuale reduse la începutul anului în curs cu aproape un punct procentual (de la 4,04% în decembrie 2019 până la 3,05% în februarie 2020), avansul puterii de cumpărare a salariului faţă de aceeaşi lună a anului anterior a urcat la 5,9%, mai bine decât în ianuarie dar mult sub valorile consemnate în anul precedent.

Deși s-a produs în prima lună a anului un anumit reviriment în sectorul industrial, remarcat și faptul că evoluția câștigurilor salariale a rămas decuplată de evoluția productivității muncii, care a trecut pe minus pe ultimele șapte luni din 2019 și a încheiat anul cu -1,3%, pentru a reveni la „doar” -0,4% potrivit datelor preliminate pe ianuarie 2020.

Construcțiile rămân detașat în frunte, sănătatea ultima la creșteri de salarii


Pe ramuri de activitate, cea mai mare creştere de salarii faţă de aceeaşi lună a anului precedent s-a consemnat în tranzacții imobiliare (+14,7% nominal și +11,3% în termeni reali). Pe locul doi se situează sectorul de energie electrică şi termică, gaze, apă (+13,5% nominal şi +10,1% real) iar podiumul este completat de IT, care are și cele mai mari venituri nete (aproape 7.500 lei pe lună).

Sectorul de construcţii (lider detașat anul trecut, urmare a facilităţilor acordate) a coborât pe locul șapte, după „Transport şi depozitare”, „Comerț” și „Distribuţia apei, salubritate, deşeuri”, dar a rămas peste media pe economie. De reținut, în premieră după foarte multe luni, zona critică a industriei prelucrătoare a urcat conjunctural peste nivelul general, dar a rămas sub cota de 85% față de salariul mediu. Mult sub cota uzuală de 100% sau chiar peste din țările mai dezvoltate.

Cele trei principale activități din sectorul bugetar  s-au situat sub media națională, cu învățământul ( +5,5% real) și administrație publică (+3,9% real) ceva mai sus decât sănătatea ( doar 1,9% creștere a puterii de cumpărare după o majorare nominală de cinci procente).La coada clasamentului creșterilor salariale, cu doar +0,6% în termeni reali, apareCenușăreasa” numită Cercetare-dezvoltare.

În fine, ar fi de subliniat singura scădere a salariului mediu net în termeni reali pe zona de hoteluri și restaurante (-0,9%). Chiar ÎNAINTE de a se manifesta efectele crizei generate de pandemia cu coronavirus și de prăbușirea rezervărilor, consecutivă instituirii stării de urgență și introducerii restricțiilor de circulație.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: