vineri

29 martie, 2024

20 martie, 2017

Directorul FBI, James Comey (foto), a confirmat luni, în timpul audierii în comisia de specialitate a Congresului, că Biroul Federal de Investigații anchetează presupusa interferenţă rusă în alegerile prezidenţiale din 2016.

De asemenea, el a declarat că nu are informații care să susțină afirmația lui Donald Trump potrivit căreia acesta ar fi fost interceptat la ordinul fostului președinte, Barack Obama.

Declarațiile lui Comey sunt prima confirmare oficială a anchetei, anchetă despre care șeful FBI a spus că este una deschisă și derulare.


Oficialul a explicat în fața comisiei că practica FBI este de a nu confirma anchetele în curs, dar interesul public face din acest caz unul special:

„Am fost autorizat de Departamentul de Justiţie să confirm că FBI, în cadrul misiunii noastre de contrainformaţii, anchetează eforturile guvernului rus de a interfera cu alegerile din 2016, iar acest lucru include anchetatarea naturii oricăror legături între persoane asociate echipei de campanie a lui Trump şi Guvernul rus şi dacă a existat o coordonare între echipa de campanie şi eforturile Rusiei”, adeclarat James Comey.

El a confirmat că investigațiile au început în iulie 2016, dar a explicat că nu poate oferi mai multe detalii și nici dezvălui numele persoanelor vizate din cauza comportamentului lor (contactelor lor cu reprezentanți ai guvernului rus).

Agenții vor decide dacă a fost comisă o infracțiune, a mai spus Comey.

Nu există date care să susțină acuzațiile lui Donald Trump portivit cărora ar fi fost interceptat la comanda lui Barack Obama


Despre un alt subiect controversat, cel al interceptării convorbirilor lui Donald Trump, Comey a explicat în fața comisiei: „În ceea ce privește postările pe Twitter ale preşedintelui lansate de acesta către fosta Administraţie, nu deţin nicio informaţie care să susţină aceste (acuzaţi – n. red.) (…) Departamentul de Justiție mi-a cerut să vă transmit că răspunsul este același și din partea Departamentului și a componentelor sale: Departamentul nu deține informații care să suțină acele postări”, a mai spus Comey la audierea de luni, citat de Reuters.

Trump a făcut această acuzație într-o serie de postări ep Twitter, într-una din ele spunând: ”Îngrozitor! Tocmai am descoperit că Obama mi-a ascultat telefonul din Turnul Trump, chiar înainte de alegeri. Nu a descoperit nimic”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: