vineri

29 martie, 2024

9 ianuarie, 2020

Preţurile globale ale alimentelor bat pentru a treia lună consecutiv recordul de creștere al ultimilor 5 ani, mai ales pe seama scumpirilor puternice a uleiurilor vegetale, ale zahărului şi lactatelor, ca şi a reluării majorărilor preţurilor la cereale, potrivit indicelui Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

Indicele FAO măsoară schimbările lunare ale preţurilor alimentelor dintr-un coş care include cerealele, uleiurile vegetale, lactatele, carnea şi zahărul şi a urcat cu 2,5% în decembrie 2019 față de noiembrie, până la 181,7 puncte, cea mai ridicată valoare din decembrie 2014 încoace, potrivit datelor FAO, citate de Reuters.

Valoarea medie a indicelui pe anul trecut, de 171,5 puncte, a fost cu 1,8% mai mare decât în 2018 dar cu 25% sub maximul istoric de 230 de puncte atins în 2011.


Indicele cerealelor a crescut cu 1,4% în decembrie până la 164,3 puncte, pe seama scumpirii grâului din cauza cererii puternice din China şi a problemelor logistice produse de grevele din Franţa.

Indicele uleiurilor vegetale a crescut puternic, cu 9,4% până la 164,7 puncte, din cauza scumpirii uleiului de palmier pentru a cincea lună consecutiv, ca urmare a cererii de biodiesel mai ales, dar şi a scumpirii ulieurilor de soia, floarea soarelui şi rapiţa .

Lactatele s-au scumpit cu 3,3% până la o valoarea a indexului lor de 198,9 puncte, pnetru că scumpirile la brânză şi lapte praf degresat au fost mai mari decât ieftinirile la unt şi lapte praf integral.

Indicele zahărului a înregistrat un salt de 4,8% din cauza creşterii cererii de bioetanol datorate scumpirii ţiţeiului.


Indicele care măsoară preţul la carne a rămas neschimbat, scumpirea celei de porc şi de oaie fiind compensată de ieftinirea celei de vacă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: