luni

22 aprilie, 2024

26 iulie, 2020

Orașul Făget (aproximativ 6.500 de locuitori) și încă trei sate aparținătoare, din județul Timiș, vor intra în carantină, începând de duminică, ora 19.00, anunță Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Decizia a fost luată la cererea Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiș, după ce zona respectivă a înregistrat 47 de cazuri de SARS-CoV-2, iar noile reguli privind carantina permit instituirea acestei măsuri atunci când numărul îmbolnăvirilor depășește trei persoane la 1.000 de locuitori.

Pe lângă orașul Făgetul sunt vizate satele Bichigi, Temereşti şi Colonia Mică.


Prevederile referitoare la instituirea carantinei într-o localitate, categoriile exceptate de la interdicția intrării și ieșirii dintr-o localitate în carantină:

  • transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi aprovizionării populaţiei;
  • persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor şi transporturilor;
  • persoanele care susţin examene de admitere la facultate;
  • persoanele care locuiesc în zona carantinată şi desfăşoară activitate profesională în afara zonei carantinate cu prezentarea unei adeverinţe de la angajator, legitimaţie de serviciu sau oricare alt document care să ateste activitatea profesională;
  • persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
  • deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;
  • deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
  • urgenţe medicale.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a împuternicit primarul şi Consiliul Local al oraşului Făget să ia măsuri pentru a asigura funcţionarea serviciilor de protecţie şi asistenţă socială, funcţionarea corespunzătoare a serviciilor de utilităţi publice, precum şi aprovizionarea cu alimente de bază pentru persoanele fără susţinători sau altă formă de ajutor şi care nu se pot deplasa de la locuinţă/gospodărie.

Măsura carantinării a mai fost luată pentru comuna Gornet din județul Prahova, unde au fost înregistrate 15 cazuri noi între 8 și 20 iulie, și satul Cartojani din comuna Roata de Jos, județul Giurgiu, unde au fost înregistrate 32 de cazuri de COVID-19 la o populație de 3.600 de locuitori.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: