8 iulie, 2017

Senatul României a adoptat câteva modificări la Legea educației ce le vor permite facultăților să  înmatriculeze oricâți studenți doresc, avertizează Asociația Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), care îi solicită președintelui Klaus Iohannis să nu promulge reglementarea.

Acum, numărul maxim pentru fiecare program de studiu este stabilit în urma evaluării efectuate de Agenţia Română de asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) sau de către orice altă agenție a asigurare a calității înregistrată în EQAR (The European Quality Assurance Register for Higher Education)., în funcție de capacitatea și resursele existente în respectiva universitate și ținându-se cont de criterii multiple de calitate.

Dacă legea modificată recent va intra în vigoare, dispar toate criteriile de calitate referitoare la asigurarea infrastructurii, bazei materiale, resurselor educaționale, spațiilor, resurselor financiare etc.


Rămâne un singur criteriu: raportul dintre numărul de studenți și numărul de cadre didactice trebuie să fie de cel mult 35 la 1.

ANOSR atrage atenția că acest raport este mult prea mare în comparație cu cele specifice acestui raport în alte sisteme de învățământ superior, și chiar și în comparație cu sistemul de învățământ preuniversitar din România.

„Introducerea acestei prevederi ar avea un impact deosebit de nociv asupra calității învățământului superior, universităților dându-li-se posibilitatea să redevină „fabrici de diplome”, putând școlariza oricâți studenți doresc sau, mai grav, emite oricâte diplome doresc, fără a mai ține cont de anumite criterii minimale de calitate, învățământul superior transformându-se într-o afacere al cărui produs final vor fi diplomele de studii universitare emise”, avertizează ANOSR în apelul public adresat președintelui Klaus Iohannis.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: