vineri

12 iulie, 2024

14 octombrie, 2021

Patronatele din domeniul îngrășămintelor chimice și firmele de lobby care le reprezintă avertizează că închiderile temporare ale unor fabrici de îngrăşăminte din Europa s-ar putea permanentiza din cauza creşterii explozive a preţului la gaze naturale.

Gazele naturale, utilizate ca materie primă pentru îngrăşămintele pe bază de azot, reprezintă până la 80% din costurile de producţie, menționează Fertilizers Europe într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Preţurile excepţional de mari înregistrate în prezent la gaze naturale au forţat deja numeroase fabrici de îngrăşăminte să îşi reducă producţia, iar setul de măsuri propuse de Comisia Europeană nu este suficient pentru a rezolva şocul creşterii preţurilor, precizează asociația.


„Dacă această situaţie nu va fi rezolvată urgent, există un pericol real ca închiderile temporare să conducă la închideri permanente sau la relocarea sectorului nostru în afara Europei”, a avertizat Jacob Hansen, director general la Fertilizers Europe, organism ce reprezintă 17 producători de îngrăşăminte şi opt asociaţii naţionale ale producătorilor de îngrăşăminte.

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au crescut cu aproximativ 250% în acest an, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi a întreruperilor, ceea ce a dus şi la creşterea costurilor angro la electricitate.

În Marea Britanie, preţul ridicat al gazelor naturale a forţat un producător de îngrăşăminte să închidă două uzine, care produceau în paralel şi dioxid de carbon alimentar, ceea ce reprezintă un pericol pentru industria alimentară.

La finele lunii septembrie, producătorul austriac de substanţe chimice Borealis AG, o divizie a grupului OMV, a anunţat că îşi va reduce producţia de amoniu şi „va analiza situaţia pentru perioada viitoare” cu privire la uzinele sale din Austria, Franţa şi Olanda.


Scumpirea gazelor a început să provoace sincope majore industriei europene, care abia începuse să-și revină din șocul coronavirus. Industria chimică și în special companiile de îngrăşăminte au de suferit și își scad producția. Mai nou, subsidiara Borealis AG a grupului OMV a anunțat scăderea producției de amoniac.

Gazele naturale sunt cea mai importantă materie primă pentru industria chimică și mai ales pentru îngrășămintele pe bază de azot.

Mai departe, problemele se rostogolesc în afacerile din agricultură și industria alimentară, care „se pot confrunta cu penurie de îngrășăminte și cu creșterea prețurilor. Cel mai probabil, acestea se va reflecta în recolta din sezonul următor”, conform unui raport al Fitch Ratings.

Harta problemelor din industria îngrășămintelor

Îngrășămintele asigură  20% din vânzările Borealis de aproape 7 miliarde de euro anul trecut, iar cele pe bază de amoniac sunt consistente, potrivit Independent Commodity Intelligence Services (ICIS).

Anunțul Borealis vine după ce alte mari companii de îngrășăminte europene au redus producția de amoniac din cauza scumpirii gazelor.

Grupul norvegian Yara International ASA, una dintre cele mai mari companii de îngrășăminte din lume, a anunțat săptămâna trecută că reduce cu 40% producția sa de amoniac din Europa.

Au urmat OCI din Olanda și OPZ din Ucraina, potrivit sursei citate.

Grupul american CF Industries Holdings a anunțat că scumpirea gazelor va determina oprirea producției la două uzine ale sale din Marea Britanie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: