18 ianuarie, 2018

FOTO: calculatorvenituri.ro

Legislaţia care a intrat în vigoare cu privire la taxarea muncii nu oferă angajatorilor soluţii la problemele apărute în practică, mai ales în cazul transferului contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

Contribuţiile sociale plătite, începând cu 1 ianuarie 2018, pentru veniturile din activităţi independente sunt disproporţionat mai mici față de cele pentru veniturile de natură salarială, potrivit experților EY România, citați de Agerpres.

Această măsură poate favoriza o migrare discutabilă a forţei de muncă de la contracte de angajare la forma de colaborare pe PFA, spun consultanții.


„Dat fiind că mediul privat nu s-a putut pregăti din timp pentru aceste modificări, eu sper că vom avea parte în perioada următoare de claritate şi stabilitate fiscală, deoarece mediul privat va avea nevoie de o perioadă mai lungă de timp pentru implementarea acestor noi măsuri”, a declarat Corina Mîndoiu, senior manager în cadrul Diviziei de impozit pe venit şi contribuţii sociale a EY România.

Contribuţiile sociale au trecut de la angajatori la angajaţi începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, adoptată în noiembrie 2017 iar nivelul contribuţiilor a scăzut cu două puncte procentuale, astfel că, din totalul de 39,25% contribuţii plătite la un salariu brut, se vor plăti 37,25%.

Din totalul de 22,75% contribuţii datorate de către angajator, 20 de puncte se transferă către salariat.

Calculele de la Finanţe arată că, în total, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale.


În cazul veniturilor din activităţi independente, contribuţiile se plătesc dacă veniturile depăşesc 12 salarii minime brute pe economie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: