19 mai, 2021

Volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România a revenit pe creștere în primele trei luni ale anului în curs, dar creșterea exporturilor românești este de 4 ori mai mică decât cea a importurilor din Germania, potrivit celor mai recente date ale Oficiului Federal de Statistică (Destatis).

Exporturile germane către România au crescut cu 3,6% față de T1 / 2020, până la 4,5 miliarde euro, dar importurile din România au crescut doar cu 0,9%, până la 3,8 miliarde euro, potrivit cifrelor Destatis, citate de AHK România.


Cu un volum de 8,3 miliarde euro, România ocupă locul 19 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei în perioada menționată. În 2020 țara noastră s-a clasat pe locul 20, cu un volum al schimburilor comerciale de 30 miliarde euro.

Revenire pe creștere în martie

După o scădere a schimburilor comerciale între Germania și România în lunile ianuarie și februarie, acestea și-au revenit semnificativ în martie 2021, spune AHK România, Camera de Comerț și  Industrie Româno-Germană.

Germania este cel maiimportant partener comercial al României, dar schimburile comerciale au fost afectate de pandemie, anul trecut.

(Citiți și: „Exporturile României către Germania, principalul partener comercial, au scăzut cu 14,4% anul trecut”)

„Suntem încrezători că redresarea relațiilor comerciale din primele trei luni ale acestui an va continua și vom putea ajunge la nivelul din 2019 până la sfârșitul anului. Măsurile de relaxare și campaniile de vaccinare din multe țări europene își arată deja efectele”, spune Sebastian Metz, director general și al AHK România, în comunicatul instituției.

România – țintă probabilă pentru relocarea afacerilor germane


Pe de altă parte, AHK vede oportunități bune pentru România din perpectiva re/nearshoring, „pe fondul consolidării rezilienței lanțurilor de aprovizionare în contextul pandemiei”.

„Acest subiect este intens dezbătut și la nivel european în acest moment și sperăm că România se va implica activ”, a adăugat Sebastian Metz

Reshoring este strategia de aducere a afacerilor externe ale unei companii în țara de unde provine aceasta, iar nearshoring-ul este alternativa de aducere a afacerilor în țări cât mai apropiate de țara de baștină. Deciziile se iau în funcție de nivelul taxelor.

Comisia Europeană insistă pentru adoptarea unui venit minim global pe profiturile multinaționalelor. Mai nou, SUA  susțin ideea și, de asemeni și FMI.

(Citiți și: „Agenda propusă de Comisie pentru noua impozitare a întreprinderilor în UE ”)

AHK România spune că „s-a poziționat deja strategic cu platforma sa b2b Marketplace România („Portalul furnizorilor din România”), care își va extinde activitățile”.

„Inițiativa desfășoară activități pe tot parcursul anului pentru a spori exporturile companiilor românești către Germania și oferă căutări țintite de parteneri de afaceri potriviți”, mai spune AHK România.

Camera de Comerț Româno – Germană AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. Înființată în 2002, AHK numără circa 600 de firme-membre.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Exporturile romanesti nu cresc prin scaderi cu 14,4% ! Ci pur si simplu exporturile romanesti au scazut cu 14,4%

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Exporturile romanesti nu cresc prin scaderi cu 14,4% ! Ci pur si simplu exporturile romanesti au scazut cu 14,4%

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: