România a încheiat anul 2019 cu un deficit comercial crescut la 17,28 miliarde euro, adică nu mai puțin de 7,8% din PIB. În contextul acestui dezechilibru major, am încercat să vedem dacă nu cumva avem o problemă la nivelul domeniilor în care exportăm materie primă si importăm masiv produse finite sau semifabricate.
Pe baza celor mai recente date, disponibile pentru primele 11 luni de anul trecut ( Buletinul nr.11/2019 al INS), se pot face următoarele observații:
1. Avem o disfuncție importantă în domeniul agricol, unde exportăm masiv cereale (excedent comercial la aceste materii prime) și importăm produse finite ale industriei alimentare, de la paste la pâine. Oarecum neașteptat, însă, deși avem export net pe segmentul de animale vii, care ar putea fi mai bine valorificate dacă am livra produse prelucrate, importăm masiv carne, pe care o procesăm la nivel local.
De fapt, ar fi trebuit să nu reducem combinatele de producție de carne și să utilizăm o parte mult mai consistentă din cereale și preparate pe bază de cereale pentru aprovizionarea lor, pentru a nu mai importa apoi carnea necesară pentru preparatele produse local. Dar cel mai mare neajuns îl constituie importul masiv de legume și fructe, față de care exportul apare de-a dreptul ridicol.
De remarcat, însă, deși impactul emoțional al poziției deficitare pe plan alimentar este unul firesc, deoarece în memoria colectivă a rămas modalitatea de achitare forțată a datoriei externe de dinainte de 1989 prin exportul de mâncare, ponderea acestui minus este relativ redusă în prezent față de deficitul general din comerțul exterior.
2. O altă percepție care nu se suprapune peste datele economice seci este aceea a importanței exporturilor de lemn în raport cu cele de mobilier. Balanța export-import apare pozitivă la primele, cu doar 254 milioane euro pe 11 luni din 2019, dar este departe de plusul de 1.425,7 miliarde euro consemnat de cele din urmă. Adică e loc de mai bine, dar nu aceasta este marea problemă.
3. Adevărata problemă a economiei românești este, oarecum paradoxal și neașteptat, prin prisma percepției publice, faptul că industria nu este capabilă să producă la un nivel tehnologic avansat și în cantitățile necesare bunuri de capital și diverse alte bunuri, incluse la categoria mare „aprovizonări industriale nespecificate în altă parte”, în care rolul major este jucat de produsele industriei chimice.
Pe aceste categorii, mai puțin vizibile și accesibile publicului larg, care însumează circa 47% din exporturi și 55% din importuri rezultă peste 90% din deficitul comercial al României. Deși atenția este concentrată mediatic pe cele 13% de pe segmentul palpabil pentru consumatori al bunurilor de consum și cele 12% de la alimente și băuturi.
Observați, însă, că stăm mai slab decât am fi crezut pe acest domeniu mare atât la subansamble, piese și accesorii însumate cu produsele de bază, cât și la bunurile de capital adăugate produselor prelucrate. Adică și la baza lanțului de producție și la realizarea de produse finite care include produsele industriale „primare”.
(Citiți și: ””Istoria nu iartă proștii”. Am intrat în deceniul decisiv. CRONICILE Curs de guvernare Nr. 95”)
4. În fine, merită remarcată și o particularitate în datele pe marile categorii economice, ce arată bine doar la categoria „echipamente de transport și părți și accesorii”. De fapt, România exportă în proporție mult mai mare subansamble, piese și accesorii de profil, nu automobile pentru transport de persoane.
Cu alte cuvinte, pe baza producției „primare” din acest sector, am putea realiza incomparabil mai multe produse finite, prezumabil cu valoare adăugată mai mare. Care să compenseze într-o măsură semnificativ mai mare minusurile din alte sectoare economice.
Problema este că, prin specializarea intraindustrială, suntem deja integrați în anumite lanțuri de producție iar deciziile pe care le putem lua vizează mai degrabă domeniile vizibile pentru consumatori, dar de mai mică importanță relativă pentru echilibrarea schimburilor comerciale la nivel național.
