Experți de la Institutul de Cercetare a Calității Vieții – studiu: Criza Covid-19 versus celelalte crize din istoria României. Propuneri de atenuare a efectelor

Un grup de cercetători de la Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV), din subordinea Academiei Române, a elaborat un studiu ce pleacă de la datele economice și sociale din momentul izbucnirii epidemiei de coronavirus și propune o serie de politici de răspuns la criză, pentru revenirea la standardul de viață pe care populația îl avea înaintea pandemiei.

Introducerea pe perioadă determinată a unui impozit de Solidaritate și renunțarea la creșterea punctului de pensie cu 40% sunt câteva dintre propunerile autorilor studiului.

Majorarea pensiilor este prevăzută începând cu septembrie, iar banii au fost prevăzuți în buget. Premierul Ludovic Orban a declarat luni seara că Executivul este hotărât să crească pensiile, însă ele vor fi majorate astfel încât să poată fi plătite și anii următori.

Intitulată „Pandemia şi standardul de viaţă. Politici de protecţie socială”, analiza este structurată pe trei capitole:

• crizele anterioare și modul în care le-a traversat România
• premisele existente la apariția epidemiei
• propuneri, imediate şi pe termen mediu şi lung.

„Indiferent de unghiul de abordare, pandemia Covid -19 afectează – pe termen imediat şi mediu – standardul de viaţă. Pentru a atenua această tendinţă, impusă de o situaţie excepţională, e nevoie de măsuri excepţionale; nu toate sunt populare, dar sunt imperios necesare pentru a reveni cât mai repede la standardul de viaţă de dinaintea pandemiei”, menționează studiul.

Prezentăm fragmente din analiza ICCV, despre care instituția menționează că nu reprezintă poziția sa, ci a autorilor studiului.

Lecțiile trecutului

În ultimul secol, România a trecut prin mai multe crize economice:

• (1) marea criză din 1929-1933
• (2) anii 1940 şi 1950 – perioada de război, foametea din 1945-1947, reconstrucţia postbelică
• (3) anii 1980, marcaţi de plata datoriei externe
• (4) recesiunea din 1990-1992
• (5) recesiunea 1997-1999
• (6) recesiunea din 2009-2010.

Elementele comune acestor crize:

• 1. recesiuni adânci, cu scăderi masive ale standardului de viaţă al populaţiei şi perioade lungi până la recuperarea nivelului dinaintea izbucnirii crizei;
• 2. capacitatea redusă a economiei de a rezista la şocuri2 şi de a susţine o plasă de siguranţă socială pe termen mediu şi lung; aceasta derivă şi din poziţia periferică a României în economia mondială şi din slăbiciunile structurale ale economiei;
• 3. perioada cea mai dificilă din punct de vedere social – cea a degradării calităţii vieţii populaţiei – nu este cea imediat următoare şocului economic, ci se manifestă în timp; pentru populaţie, perioada „curbelor de sacrificiu” durează ani de zile;
• 4. decalajul în timp între punctul cel mai de jos al căderii economiei şi, respectiv, punctul cel mai de jos al degradării standardului de viaţă; economia îşi revine mai repede decât standardul de viaţă;
• 5. deteriorarea finanţelor publice prin deficite mari şi creşterea datoriei publice, determinate de căderea economiei; greul efortului de reducere a deficitului şi de plată a datoriei este suportat de generaţiile active la acel moment, nu de cele viitoare;
• 6. populaţia României este cea care a suportat o parte disproporţionat de ridicată a costurilor economice şi sociale ale crizelor; cu alte cuvinte, aproape fiecare generaţie a cunoscut o perioadă „de sacrificiu”; costurile au fost inegal distribuite, apăsând îndeosebi pe umerii celora cu venituri medii şi mici.

Datele din momentul apariției epidemiei de Covid-19

• Venituri fiscale scăzute, printre cele mai mici din UE. Motivele principale ale nivelului foarte redus al veniturilor fiscale ţin de dimensiunea economiei subterane, de capacitatea slabă de colectare a ANAF şi de arhitectura impozitării din România.
• Deficitul public deja mare la momentul intrării în criză. România este pe punctul de a intra într-o nouă recesiune, în condiţiile în care bugetul general consolidat se afla deja într-o stare de tensiune determinată, în principal, nu de nivelul cheltuielilor publice, ci de ponderea extrem de scăzută a veniturilor fiscale. Fatalmente, şi această criză medicală ne prinde „nepregătiţi”, expuşi riscurilor.
• Stat „mic” şi „slab”: societate extrem de vulnerabilă în situaţii de criză. Având în vedere că povara gestionării pandemiei a revenit în principal statelor naţionale, se poate argumenta faptul că statul român, „mic” şi „slab”, are o capacitate scăzută de a rezolva situaţii de criză. Cu alte cuvinte, criza medicală şi urmările ei socio-economice găsesc societatea românească extrem de vulnerabilă.
• România are o capacitate macroeconomică scăzută de a susţine un deficit public mare, de sprijinire, cu orice preţ, a economiei şi populaţiei, în comparaţie cu măsurile anunţate de statele occidentale.
• Forţa de muncă ieftină, slab calificată şi înalt vulnerabilă la şocuri economice. Modelul economic al României se bazează, în mare măsură, pe forţa de muncă ieftină, slab calificată. Cu alte cuvinte, există o mare masă de salarii mici şi locuri de muncă precare. Pe termen mediu şi lung, reducerea ritmului depopulării României este incompatibilă cu permanentizarea modelului ocupaţional al economiei româneşti. Altfel spus, fără ieşirea din modelul low skill, low pay, economia României se va confrunta cu o problemă crescândă şi insolubilă a lipsei forţei de muncă, după ce economia se va fi relansat (…)Proliferarea locurilor de muncă slab calificate şi prost remunerate este, în cea mai mare parte, efectul dezindustrializării din perioada de tranziţie.

Propunerile pentru relansarea economiei şi finanţarea protecţiei sociale încondiţiile de creştere a deficitului public

Criza provocată de pandemie reclamă intervenţia masivă a statului pe mai multe paliere:

• susţinerea sistemului sanitar
• combaterea răspândirii epidemiei
• susţinerea agenţilor economici
• protecţia socială a populaţiei
• relansarea economiei.

Este clar că economia va intra într-o recesiune, mai spune analiza, doar amploarea recesiunii rămânânând, deocamdată, o necunoscută.

Ştim însă că deficitul public va creşte, atât în termeni absoluţi, cât şi relativi (un deficit mai
mare, raportat la un PIB mai mic).

Dacă deficitul anului 2020 urcă în intervalul de 15-20 de miliarde de euro, se pune problema de unde va reuşi România să găsească surse de finanţare de un asemenea volum şi, secundar, la ce dobândă.

Finanţarea externă a deficitului

Experienţa celor 6 crize din ultimii 100 de ani şi, îndeosebi, a celor trei de după 1990 ne arată că România va trebui să recurgă la finanţarea externă a deficitului. Din aceste motive, pentru finanţarea externă a deficitului recomandăm:

1.Demersuri politice intense la nivelul UE pentru susţinerea economică a României şi a restului statelor din Est, care nu sunt parte a zonei euro; această susţinere economică poate îmbrăca mai multe forme:

• • finanţarea deficitului prin sumele necheltuite de către România din cadrul exerciţiului financiar multi-anual 2014-2020, inclusiv a sumelor dezangajate şi permisiunea de a realoca sume din fondurile europene pentru alte destinaţii, respectiv combaterea coronavirus şi a efectelor socio-economice ale pandemiei;
• • ajutor financiar extraordinar din partea Comisiei Europene şi din partea Băncii Centrale Europene (BCE), inclusiv printr-un acord formal de susţinere – prin cumpărare de titluri de stat – de către BCE a statelor membre UE, care nu fac parte şi din zona euro;
• • negocierea bugetului multi-anual UE 2021-2027, astfel încât fondurile europene să fie alocate, în principal, pentru transferuri de capital (bunuri de natura investiţiilor care contribuie la formarea brută de capital fix în sectorul public şi privat) şi recuperarea decalajelor de dezvoltare.

2. Iniţierea, de urgenţă, de negocieri cu Fondul Monetar Internaţional pentru un acord de împrumut. În afara deficitului public, România va trebui să găsească resurse şi pentru susţinerea balanţei de plăţi externe, aria de responsabilitate a Fondului Monetar Internaţional (FMI). Apreciem că este în interesul României să înceapă negocierile cu FMI cât de curând cu putinţă (…) În martie 2020, ideea unui împrumut de la FMI beneficia de sprijin din partea a două treimi din populaţie.

3. Iniţierea unor negocieri pentru acorduri de împrumut cu instituţii financiare internaţionale specializate în finanţarea de mari proiecte, precum Banca Europeană de Investiţii (BEI), Banca Europeană de Reconstrucţie şi
Dezvoltare (BERD) şi Banca Mondială (BIRD) pentru finanţarea unor lucrări de investiţii publice care să stimuleze relansarea economiei.

Introducerea Impozitului de Solidaritate

Este un impozit direct pe o perioadă determinată, universal, fără nicio excepţie, de la un anumit prag al veniturilor în sus, indiferent de sursa acestora.

Impozitul de solidaritate ar include:

• veniturile din muncă
• veniturile din pensii
• veniturile din capital şi proprietate

Ce presupune:

• pragul de 3.200 lei / lunar, respectiv valoarea salariului mediu net în februarie 2020. Tot ce depăşeşte acest prag, indiferent de sursa de venit (salarii, pensii, chirii, dividende, rente).
• primii 3.200 de lei de venit net (după plata contribuţiilor şi a impozitului pe venit, în cazul salariilor şi pensiilor) nu sunt impozitaţi deloc prin impozitul de solidaritate, ci numai tranşa de venit dincolo de pragul de 3.200 lei lunar.
• cota de impunere poate fi stabilită de decidentul politic în funcţie de criterii fiscale şi de rezervele de solidaritateale societăţii.
• să fie aplicat pe perioadă determinată. Spre deosebire de tăierile de salarii din anul 2010, oamenii vor avea orizontul revenirii la normalitate

Alte propuneri

• Abrogarea sau prorogarea legii pensiilor adoptate în 2019 şi indexarea punctului de pensie cu valoarea inflaţiei (nu cu 40%)
• În cazul legii salarizării unitare, creşterea de salarii doar pentru a compensa rata inflaţiei
• Încetarea acordării indemnizaţiei de hrană la finele anului 2020
• Reintroducerea unei grile naţionale unitare de salarizare pentru administraţia publică locală
• Venit Minim Garantat (VMG) la valoarea de 1.000 lei / lunar, în mod excepţional, pe perioada următoarelor trei luni
• Suplimentarea bugetelor locale pentru ajutorul de urgenţă, pe următoarele 3 luni, printr-o linie specială de finanţare din partea guvernului (de la bugetul de stat) pentru suplimentarea fondurilor pentru ajutoarele de urgenţă. Cuantumul ajutorului de urgenţă rămâne neschimbat, doar se măreşte numărul potenţial de beneficiari. În mod obişnuit, ajutorul de urgenţă este plătit din bugetul local
• Noile strategii sectoriale să fie regândite de la zero, fundamentate pe identificarea noilor vulnerabilităţi, a măsurilor de protecţie socială adecvate şi a nevoilor de investiţie în capitalul uman, precum şi proiectarea resurselor financiare şi umane necesare.

(DESCĂRCAȚI AICI STUDIUL ICCV)