joi

18 iulie, 2024

28 februarie, 2022

EximBank şi Banca Românească (BROM) demarează procesul de fuziune prin absorbţie, scrie Agerpres.

Adunarea Generală a Acţionarilor BROM şi-a exprimat luni acordul de principiu şi a împuternicit administratorii Băncii Româneşti să întocmească proiectul de fuziune.

„Este o primă etapă pe care o parcurgem într-un proiect ce reprezintă un pas uriaş spre construirea unei bănci româneşti puternice ce va concura de la egal la egal cu jucătorii de top ai pieţei bancare.


Există o complementaritate foarte bună între modelele de afaceri ale EximBank – specializată în corporate banking şi Banca Românească – cu experienţă relevantă pe segmentul de retail banking, iar sinergiile rezultate vor crea premisele pentru eficienţă şi performanţă financiară, care să susţină o creştere sustenabilă în viitor.

Este un proces ambiţios şi complex, plin de provocări pentru echipele ambelor bănci, pe care sunt convins că îl vom finaliza cu succes până la sfârşitul acestui an. Un an cu o însemnătate specială în plus pentru ambele bănci, aflate la aniversarea a 30 de ani de activitate pe piaţa bancară”, a spus Traian Halalai, preşedintele executiv al EximBank.

În urma unor runde succesive de negocieri, EximBank şi National Bank of Greece (NBG) au semnat, în 20 iunie 2019, contractul de achiziţie a pachetului majoritar de acţiuni al Băncii Româneşti iar, în decembrie 2019, tranzacţia a primit avizele de neobiecţiune din partea Consiliului Concurenţei şi a Băncii Naţionale a României, autorităţile de reglementare relevante pentru această tranzacţie. O dată cu îndeplinirea cerinţelor obligatorii de reglementare şi a celorlaltor elemente prevăzute în acordul pe care EximBank şi National Bank of Greece l-au semnat în ianuarie 2020, au fost întrunite toate condiţiile pentru încheierea tranzacţiei.

Preţul plătit de EximBank pentru BROM a fost de aproape 60 de milioane de euro, la un capital achiziţionat de aproximativ 130 de milioane de euro. Pe lângă preţul plătit pentru capital, tranzacţia totală a inclus rambursarea împrumutului subordonat acordat Băncii Româneşti de către NBG, în valoare de 65 de milioane de euro, şi rambursarea, de către BROM, a finanţării intragrup primite de la banca-mamă, în valoare de 90 de milioane de euro, plătite de Banca Românească din lichidităţile proprii.

Tranzacţia nu a implicat nicio finanţare de la bugetul de stat.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: