20 decembrie, 2021

Cercetători de la Universitatea Națională Australiană (ANU) lucrează la o pastilă care ar putea înlocui exercițiile fizice, scrie Agerpres.

Pilula va reproduce efectele exercițiilor fizice, fără ca acestea să fi fost făcute, relatează Sci Tech Daily, care citează un raport publicat de Clinical&Experimental Ophthalmology.

Totul pornește de la faptul că oamenii de știință au identificat un semnal molecular care este trimis în creier și ochi imediat după efectuarea exercițiilor fizice. Astfel de semnale călătoresc prin intermediul particulelor lipide din sistemul nervos central.


Folosindu-se de aceste particule, cercetătorii speră să creeze o pastilă care să fie administrată precum o vitamină.

„În esență, noi prescriem mesajul molecular al exercițiilor fizice pentru cei care nu sunt capabili din punct de vedere fizic să facă asta”, a explicat Riccardo Natoli, director Clear Vision Research la ANU și unul dintre autorii studiului.

Echipa dorea, de fapt, să descopere mai multe despre efectele exercițiilor fizice asupra retinei. Deși știau că sportul ajută inclusiv la menținerea sănătății ochilor, aceștia nu înțelegeau pe deplin impactul.

„Am descoperit că beneficiile exercițiilor fizice depășesc ceea ce este cunoscut în mod tradițional. Cu toate acestea, impactul acestora a fost foarte puțin studiat în cazul retinei, în ciuda faptului că retina este o extensie a creierului”, a declarat și Joshua Chu-Tan, un alt autor al studiului.


Crearea unei pastile cu același efect pe care sportul l-ar avea asupra organismului ar îmbunătăți considerabil starea de sănătate a celor care  suferă de afecțiuni neurologice sau a persoanelor care nu dispun de mobilitate pentru a face exerciții fizice, precum bolnavii de Alzheimer sau Parkinson.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: