27 martie, 2015

buget-taxe-accizeExecuţia bugetului general consolidat la finele lunii februarie s-a încheiat cu un excedent de 2,3 miliarde lei, respectiv 0,33% din PIB, faţă de un deficit de 3,1 miliarde lei, (0,46% din PIB) înregistrat la aceeaşi dată a anului 2014.

La sfârșitul lunii ianuarie, excedentul a fost de 3,95 miliarde lei (0,56% din PIB).

Veniturile bugetului general consolidat au totalizat 33,8 miliarde lei în primele două luni, reprezentând 4,8% din PIB, potrivit datelor Ministerului Finanțelor, citat de Mediafax.


Încasările au fost cu 10,9% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Au fost înregistrate creşteri faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent la încasările din TVA (+19,5% ), accize (+14,1%), impozitul pe venit (+11,4%), impozitul pe profit (+7,9%) şi venituri nefiscale (+23,9%).

Încasările din contribuţii de asigurări sociale s-au redus cu 4,5%, influenţate de reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuţiilor angajatorilor.

La nivelul administraţiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creşteri faţă de anul precedent la impozite şi taxe pe proprietate, cu 3,4%, în timp ce veniturile nefiscale s-au redus cu 2,1%.


Cheltuielile bugetare, în sumă de 31,5 miliarde lei, au scăzut în termeni nominali cu 6,2% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.

În structură, pe principalele titluri de cheltuieli s-au înregistrat reduceri semnificative la subvenţii (-39,9%), dobânzi (-16,2%) şi bunuri şi servicii (-10,6%).

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 2 miliarde lei, respectiv 0,3% din PIB, nivel similar cu cel realizat la aceeaşi dată a anului precedent.

Guvernul s-a angajat pentru acest an să se încadreze într-un deficit de 1,83% din PIB.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: