joi

25 aprilie, 2024

15 mai, 2022

Votul juriului din România și din alte cinci țări în cadrul concursului Eurovision a fost anulat din cauza unor „modele neobișnuite” de vot, potrivit unui comunicat al European Broadcasting Union’s (EBU), organizatorul concursului. Televiziunea Română a confirmat că nu au fost luate în calcul voturile juriului din România și reproșează EBU că ar fi schimbat regulile în timpul jocului.

„În analiza voturilor date de juriile naționale de către partenerul de vot pan-european al Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU), după cea de-a doua repetiție generală a celei de-a doua semifinale a Eurovision Song Contest (ESC) 2022, au fost identificate anumite modele de vot neobișnuite (“irregular”) în rezultatele a șase țări”, spune comunicatul EBU, fără să numească țările respective.

„Am fost surprinși să constatăm că rezultatul votului juriului României nu a fost preluat în calculul clasamentului final, organizatorii atribuind un alt set de punctaje concurenților din finală, în numele juriului țării noastre.(…) Regulile au fost schimbate în timpul jocului, fără ca participanții să fie anunțați în prealabil”, spune comunicatul TVR.


Juriile naționale acordă punctaje cântăreților din celelalte țări și, ca de obicei, juriul român a acordat maximul de punctaj Republicii Moldova. Concursul a fost câștigat de raprezentanții Ucrainei.

Votul juriului român a fost înlocuit cu un „substitut ”

„TVR a solicitat organizatorilor ESC să ne furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au înlocuit punctajul juriului din România cu un “substitut” calculat într-un mod netransparent. În funcție de răspunsul care ne va fi trimis, TVR își rezervă dreptul de a lua măsuri pentru corectarea situației create”, spune TVR.

Juriul național a urmărit spectacolul în urma căruia a votat „în prezența unui notar și a respectat regulamentul impus de organizator. Reiterăm faptul că nici jurații, nici reprezentanții TVR, nu au fost anunțați, după a doua semifinală, de existența unor suspiciuni la adresa votului României”.

„În scopul respectării Instrucțiunilor de vot ale Concursului, EBU a lucrat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat agregat substitut pentru fiecare țară în cauză, atât pentru a doua semifinală, cât și pentru marea finală (calculat pe baza rezultatelor altor țări cu vot similar). Acest proces a fost recunoscut de Monitorul Independent de Votare”, spune EBU.


Reprezentantul României la concursul Eurovision, WRS, s-a clasat pe locul al 18-lea din 25, dar publicul a cântat refrenul piesei: „Hola, mi bebé-bé / Llámame, llámame”.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: