15 septembrie, 2013

Europarlamentarul PDL Monica Macovei îi cere duminică deputatului Ioan Olrtean demisia din funcția de vicepreședinte al Partidului Democrat Liberal, după ce el a fost pus de procurori sub urmărire penală într-un dosar de corupție.

Ea invocă prevederile Codului etic al PDL pentru cererea demisiei lui Oltean din conducerea partidului.

”Comunicatul DNA care anunta inceperea urmarii penale impotriva lui Ioan Oltean precizeaza ca procurorii au luat aceasta masura intrucat dl Oltean ar fi folosit <<influenta sau autoritatea functiei de vicepresedinte/ secretar general al unui partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, in forma continuata si infractiunea de favorizarea infractorului>>”, arată Macovei, într-un comunicat de presă.

Potrivit Codului etic, in cazul lui Ioan Oltean pot fi aplicabile situatiile prevazute de art. 3 alin 4.3 (“indicii temeinice privind comiterea unor fapte penale, in special fapte de corupție, frauda, crima organizata sau alte fapte grave de natura penala, care prejudiciaza grav credibilitatea persoanei in cauza si, implicit, obiectivele asumate de partid”), explică Macovei.

De asemenea, fostul ministru al Justiției invocă alin. 4.12 din Codul etic al PDL – “folosirea calitatilor oficiale de catre membrii de partid aflati in functii publice sau de conducere in cadrul partidului pentru obținerea de avantaje, de orice natura, pentru ei sau pentru altii”.

”Respectarea Codului etic este obligatorie pentru membrii PDL. (…)Numai USL, care nu are niciun criteriu etic sau moral, isi tine persoane anchetate penal in functii de conducere si chiar in functii de ministri, in timp ce PDL are criterii etice si respecta justitia”, subliniază Monica Macovei.

Vicepreședintele Camerei Deputaților Ioan Oltean a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA, într-un dosar privind presupuse infracțiuni de corupție și favorizarea infractorului, deputatul PDL prezentându-se joi în fața procurorilor pentru a i se comunica învinuirile.

Concret, prucurorii îl acuză pe vicepreședintele Camerei Deputaților că, în perioada 2010- 2012, pe când era secretar general al PDL, partid aflat atunci la Putere, a intervenit pe lângă președintele de atunci al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, democrat-liberalul Liviu Rusu, și pe lângă oficiali din Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului pentru a favoriza anumite firme la contractele pe bani publici și pentru a direcționa anumite fonduri publice către primăriile conduse de edili PDL.

El ar fi făcut aceste intervenții în calitate de președinte al PDL Bistrița – Năsăud (2001 – 2011), respectiv de secretar general central al partidului (mai 2011 – iunie 2012).

De asemenea, procurorii spun că au ”indicii certe” că Oltean Ioan a săvârșit infracțiunea de favorizare a infractorului în legătură cu fapte de corupție.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Euroflaşneta îl mai trase de urechi pe dl Oltean in 10.X.2011 că nu a ţinut cont de părerea partidului… Acu găsi iar ocazia să se repeadă la biectul om. E uşor să dai in cei căzuţi. Cam mare tupeul la cea care a beneficiat de un dosar penal – cazul Freedom House. O fi uitat cum i-au tremurat budigăii pînă obţinu NUP! De ce nu a sărit să îl apere cînd veni cu proiectul ăla să se stingă conflictul BOR – greco-catolici? Păi şi-ar fi pierdut mălaiul – muşuroiul de procese la CEDO! ”Cred că cea mai fericită perioadă din viaţa mea a fost cea în care mi-am petrecut nopţile scriind plângeri la CEDO” declara ea, în emisiunea TVR. Nu doar Biserica Ortodoxă, ci și reputați istorici ori figuri politice de vîrf atrăgeau atenția, după revoluție, şi o fac şi azi, asupra faptului că o mare parte dintre bunurile cultului greco-catolic a căror retrocedare se doreşte, au fost obținute în mod samavolnic, în perioada cînd cizma austro-ungară apăsa beregata Transilvaniei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: