joi

18 aprilie, 2024

4 iunie, 2014

Membrii Partidului Național Liberal și cei ai Partidului Mișcarea Populară au fost acceptați cu unanimitate de voturi de grupul PPE, informează un comunicat al delegaţiei României din grupul popularilor din PE.

Numarul membrilor delegației României a crescut astfel la europarlamentari: 5 de la PDL, 6 de la PNL, 2 de la UDMR şi 2 de la PMP.

Joseph Daul, fostul preşedinte al Grupului PPE şi preşedintele partidului PPE a considerat intrarea în grupul politic al popularilor a membrilor PNL şi PMP un cadou la sfârşit de mandat.


„Forțele de centru-dreapta s-au unit în Romania. Cei șase noi deputați liberali care ne stau alături, împreuna cu cei doi de la Partidul Mișcarea Populară fac parte dintr-o dreaptă unită. Ei s-au alaturat unei echipe închegate. Este într-adevar un cadou frumos pentru un președinte care iși încheie mandatul”, a spus acesta.

Joseph Daul este înlocuit la şefia grupului politic din PE de europarlmentarul german Manfred Weber (CSU), ales miercuri președinte.

Delegaţia României are doi co-preşedinţi, pe Theodor Stolojan (PDL) şi Adina Vălean (PNL). Europarlamentarul liberal a spus, în acest context, că „este un pas extrem de important pe care ar fi trebuit să îl facem mai de mult”.

„Este o oportunitate extraordinară pentru coalgularea dreptei în România și pentru o delegație puternică a României în grupul PPE”, susţine co-preşedinta delegaţiei române.


La rândul său, Theodor Stolojan a vorbit despre priorităţile delegaţiei României.

„Trebuie să ne concentrăm acum pe promovarea și susținerea intereselor cetățenilor români și ale României, pe sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova precum și pe dezvoltarea integrării în beneficiul tuturor cetățenilor europeni”, a afirmat acesta.

PMP va deveni membru deplin PPE în septembrie

Într-un comunicat de marţi al grupului PPE se arată că Adunarea Politică a grupului a decis ca PMP să devină membru deplin în septembrie 2014.

“PMP a depus, încă din februarie 2014, aplicaţia completă pentru a deveni membru deplin al partidului PPE. Procesul de evaluare a candidaturii este în desfăşurare şi se va încheia la întânirea din luna septembrie a Adunării Politice”, a spus Joseph Daul.

Liderul PNL Crin Antonescu a anunţat, a doua zi după alegerile europene, că PNL vrea să părăsească grupul ALDE şi că solicită afilierea la PPE, decizie salutată de grupul politic din Parlamentul European.

Delegaţia României vrea un ppost de vicepreşedinte al grupului PPE

În cursul după-amiezii de miercuri au loc alegeri pentru posturile de vicepreşedinte al grupului PPE. delgaţia României concurează pentru unul dintre aceste posturi. În legislatura anterioară, Marian Jean Marinescu, eurodeputat PDL, a deţinut această funcţie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: