Liderii europeni se reunesc joi la Bruxelles pentru a discuta situaţia din Ucraina, eventuala extindere a „listei negre” şi noi sancţiuni împotriva Rusiei.
Cine va avea mai mult de pierdut, Europa sau Rusia, având în vedere strânsa relaţie economică între blocul comunitar şi Rusia şi nevoia de gaz rusesc a multora dintre statele europene.
Analiştii de la prestigioase think tank-uri europene au evaluat impactul unor sancţiuni, dincolo doar de dependenţa continentului european de gazul rusesc.
Un continent care, potrivit think tank-ului Centre for European Policy Studies (CEPS), poate face faţă unei eventuale sistări a livrărilor de gaz din Rusia.
Sancţiunile vor avea impact diferit pentru statele europene
Sancţiunile sunt un joc cu sumă negativă, apreciază analiştii de la prestigiosul think tank Bruguel. „Dacă ţările îşi întrerup cooperarea în anumite domenii, ambele pări au de pierdut. Sancţiunile sunt o parte a jocului politic de escaladare a situaţiei în care ambele părţi arată cât de importante sunt anumite chestiuni”, susţin analiştii.
Occidentul pare să aibă „o mână mai bună” – sancţiunile afectează Rusia mai mult decât europa, apreciază experţii, însă Rusia dă o mai mare valoare alipirii Crimeei, aşa că rezultatul fiinal este neclar.
Diferenţele de opinie între statele membre, deşi se fac eforturi pentru a nu fi atât de evidente opiniei publice, asupra modului de gestionare a situaţiei şi asupra reacţiei faţă de Rusia este rezultatul faptului că ţările europene vor simţi diferit impactul unor eventuale sancţiuni.
Iar distribuţia costurilor va depinde de tipul de sancţiuni pe care liderii europeni îl aleg. Şi asta nu este bine, apreciază analistul Bruguel, pentru că este greu să se obţină o decizie cu adevărat disuasivă. Europenii cad, de obicei, de acord asupra celui mai mic numitor comun, adică preferă o decizie care să implice risc minim pentru toţi, iar deciziile sunt astfel diluate.
Unii analiştii politici americani susţin că Uniunea Europeană îşi pune în joc relevanţa, pentru că, dacă sancţiunile impuse Rusiei nu sunt suficient de puternice, atunci UE nu pare o ameninţare serioasă şi nu este luată în seamă de Moscova.
Relaţiile economice UE- Rusia
Importuri din Rusia: Lituania este ţara în care importurile din Rusia reprezintă cel mai mult în ponderea importurilor totale, peste 31%, urmată de Bulgaria – 20,09% şi de Finlanda – 17,8%. pentru românia, ponderea importurilor din Rusia este de doar 4,41%.
Exporturi în Rusia: Tot Lituania este ţara ale căror exporturi spre Rusia reprezintă o mare pondere în totalul exporturilor, aproape 19%, şi este urmată îndeaproape de Letonia, 18,17%. Din totalul exporturilor Germaniei, doar 3,31% are ca destinaţie Rusia, în timp ce sub 2% din exporturile Franţei, Marii Britanii şi Spaniei sunt destinate pieţei ruse.
Investiţii străine în Rusia: Cea mai mare proporţie a investiţiilor în Rusia din totalul investiţiilor străine o are Ciprul: 30,30%. Este urmat de Olanda, cu 12%, iar mai apoi Luxembrug – 6,01%. Investiţiile germane în Rusia reprezintă 4,3%, în timp ce cele franceze doar 3,4% din totalul investiţiilor în străinătate.
Investiţii ruse în Europa: Ruşii au investit în Cipru – 37% din investiţiile străine din această ţară provin din Rusia. O pondere de 17% o reprezintă investiţiile ruse şi în Olanda. În Marea Britanie, investiţiile ruse se ridică la 2,5%, mai mult decât în Germania – 2,2%.
Ce ar trebui să facă Europa
- Ar trebui să îşi clarifice ce vrea să obţină prin sancţiuni: retragerea Rusiei şi anularea deciziei de alipire a Crimeei, împiedicarea înaintării Rusiei sau este doar un exerciţiu de imagine, spun analiştii Bruguel.
- Dacă statele membre nu se pot pune de acord asupra unor sancţiuni care chiar să aibă efect asupra politicii duse de liderul de la Kremlin, atunci trebuie să se limiteze la gesturi simbolice, pentru a evita prejudicierea imaginii şi a relevanţei sale internaţionale.
- Dacă UE este dispusă să îşi asume costurile unei confruntări cu Rusia, atunci trebuie să dea un semnal puternic care să arate unitate – confruntarea duce la o perioadă mai scurtă de conflict, după care se deschide cale spre cooperare, consideră analiştii.
Mitul dependenţei de gazul rusesc
Sancţiunile nu au scopul să arate câte prejudicii îi poţi aduce celui sancţionat, ci câtă „durere” poate suporta cel care le impune: pe acest principiu, gestul suprem ar fi sistarea importurilor de gaz din Rusia, un gest puternic, cu consecinţe limitate pe termen lung, cred experţii Bruguel.
Europenilor le va fi greu să înlocuiască imediat cei 130 de miliarde de metri cub de gaz importaţi în 2013, la un preţ suficient de mic, însă economia Rusiei ar fi şi ea grav afectată. La un preţ mediu de 350 de dolari pe mia de metri cub, pierderile anuale a le Rusiei ar fi de 70 de miliarde de dolari sau 3% din PIB.
Potrivit unui studiu realizat de think tank-ul Centre for European Policy Studies (CEPS), din cantitatea totală a gazului consumat în Europa, aproape 23% este produs în Rusia. Ceea ce înseamnă că mai puţin de 6% din mixul energetic al Europei depinde de gazul rusesc.
De la criza energetică din 2009, importurile de gaz rusesc în UE au scăzut de la 39% la 36%, o diferenţă echivalentă, în cantitate, cu consumul anual de gaz al Cehiei.
Chiar dacă dependenţa UE rămâne mare, Rusia ar putea deveni mai dependentă de veniturile din exporturi decât este Europa de importurile de gaz din Rusia. 53% din exportul de gaze naturale din Rusia sunt destinate UE, iar veniturile sunt estimate la 24 de miliarde de dolari sau 17 miliarde de euro.
Europei îi va fi greu să înlocuiască complet gazul rusesc, pe termen scurt, însă o alternativă este acum gazul lichefiat din Algeria, Qatar şi Nigeria, deşi la un preţ mai mare. Norvegia are şi ea capacitatea de a suplimenta exporturile spre UE. CEPS avansează ca alternative şi cărbunele, ca sursă de electricitate, pe termen scurt.
Pe de altă parte, rusia nu îşi poate diversifica atât de uşor rutele de export alternative celor spre UE. Spre deosebire de petrol, gazul ajunge spre destinaţie prin conducte. Iar infrastructura rusă este concentrată spre piaţa europeană. Cum nu există o astfel de infrastructură spre Asia, pe termen scurt redirecţionarea gazului spre alte pieţe este imposibilă.
