vineri

12 august, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

19 iulie, 2011

21 iulie 2011. Liderii statelor din zona euro sunt convocaţi de preşedintele Consiliului European la un summit extraordinar. Ordinea de zi: criza datoriilor şi un al doilea plan de salvare pentru Grecia. Ingrijorare justificată: planul de austeritate al Italiei nu a ajuns încă la implementare, iar Portugalia abia respiră. Cursdeguvernare.ro incepe astăzi povestea simplă şi grea a crizei pe care Europa o străbate pas cu pas, încercând să evite colapsul unor state membre şi să iasă la mal cu cât mai puţine prejudicii.

Începutul

Falimentul Lehman Brothers din septembrie 2008 a marcat începutul oficial al crizei financiare. Încă de la acel moment, Dominique Strauss-Kahn, directorul general al Fondului Monetar International, anticipa costuri de ordinul a 1.000 miliarde de dolari. Lehman Brothers Holdings, cea de-a patra banca de investiţii din SUA, a solicitat falimentul în urma acumulării unui volum uriaş de credite „subprime”. Acestea au fost acordate unor persoane cu resurse financiare discutabile pentru rambursare, „împachetate” pe scară largă şi folosite pentru a garanta alte finanţări. Atunci când neplăţile s-au acumulat, tot sistemul s-a prăbuşit ca un castel de cărţi de joc. Efectele s-au propagat la sute de mari bănci şi companii care investiseră în produse bazate pe fluxurile financiare ce urmau să fie generate de rambursarea creditelor subprime. Produse altminteri foarte rentabile pe moment. Criza nu a venit pe neaşteptate. Primele semne au fost la începutul lui 2007, când creditele ipotecare cu grad mare de risc au început să afecteze bilanţurile bancare. Banca de investiţii Bear Stearns a fost preluată în martie 2008 de JP Morgan Chase, Trezoreria americana a pus sub supraveghere la începutul lui septembrie 2008 bancile ipotecare Freddie Mac si Fannie Mae, dupa ce le-a garantat datorii de 200 miliarde dolari. În 15 septembrie 2008, Lehman Brothers a declarat faliment, Bank of America anunţa preluarea Merrill Lynch, a treia bancă mondială de investiţii. A doua zi, Fed şi guvernul american salvează American International Group (AIG), ameninţat de faliment, şi îi acorda un ajutor de 85 miliarde dolari, în schimbul a circa 80% din acţiuni. Pe pieţele de capital se instalează panica.

Focul în Europa

Contagiunea în Europa a venit pe filiera înrautăţirii semnificative a riscurilor de credit in Marea Britanie, Irlanda si Islanda. Scăderea activităţii in sectorul imobiliar în urma prăbuşirii preţurilor a fost principala cauza a crizei. Marea Britanie a rezistat ceva mai bine datorită dimensiunii economiei. În schimb, atrase de profitabilitatea ridicată, băncile din Islanda şi Irlanda au profitat de libera circulaţie a capitalurilor şi s-au lansat în operaţiuni foarte riscante. Şi asta la volume cu mult peste capacitatea de suportabilitate economiilor lor, ceea ce le-a dus la imposibilitatea de a-şi onora obligaţiile fără ca statul să poată să le ajute. La momentul declanşării crizei, în România era feerie maximă. Produsul Intern Brut crescuse cu 9,1% în prima jumătate a anului 2008 iar trimestrul trei aducea recordul din toate timpurile de 9,3%. Evident, sectorul construcţiilor se afla la cote greu de imaginat, preţurile o luaseră razna şi toţi se grăbeau să facă locuinţe. Ritmul de creştere al sectorului atinsese un fabulos 33,1% în prima jumătate a anului şi 31,1% în trimestrul trei. Alegerile se apropiau iar oferta electorală depăşise orice limită raţională. Exemplu edificator, pensiile fuseseră mărite în avans cu trei luni, pe baza unor prognoze fanteziste de creştere, de 6,5% pe 2009 ( rezultatul real avea să fie -7,1%), iar deficitul bugetar o luase pe coclauri, în ciuda încasărilor aduse de creşterea economică. Spre deosebire de ţările menţionate mai sus, sistemul bancar românesc nu avea, din fericire, probleme majore. Altminteri, statul nu ar fi avut banii necesari pentru a interveni spre a salva instituţii financiare cu probleme. Cea mai bună comparaţie este cu Irlanda, care a terminat anul 2009 cu un deficit de 14,3% din PIB, în timp ce noi, fără a avea vreo bancă cu probleme, am scos un nedorit deficit de 8,3%.

Soluţia care complică problema


În Europa de Vest, alocarea de bani pentru menţinerea stabilităţii sistemului financiar a dus la politici de austeritate pentru a reduce deficitele bugetare imense ce apăreau. Rezultatul a însemnat, însă, şi restrângerea activităţii economice – respectiv recesiune, cu tăieri de slujbe şi scăderea cererii agregate. Din motive de păstrare a sistemului, după ce câştiguri însemnate au fost marcate de unii în sectorul privat (alături de falimentul altora) s-a trecut la „naţionalizarea” pierderilor. Moment în care s-a constatat că unele state nu aveau aşa-numitul „spaţiu fiscal” pentru a face faţă şi simultan crizei financiare şi reducerii activităţii productive. (va urma)


Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Interesant, pe cand noi ne inghesuiam care Mai de care sa construim, sa cumparam… America era in cadere libera…. A simtit numai cine stia care vor fi repercursiunile…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Un răspuns

  1. Interesant, pe cand noi ne inghesuiam care Mai de care sa construim, sa cumparam… America era in cadere libera…. A simtit numai cine stia care vor fi repercursiunile…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Deceniul banilor ieftini (dobânzi mici sau foarte mici la creditele pe termen lung)pentru state  tocmai s-a încheiat . A fost (sau ar fi fost) o perioadă extrem de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: