9 mai, 2016

euclid
Ministrul grec de Finanțe, Euclid Tsakalotos

Miniștrii de Finanțe din cele 19 state membre ale zonei euro vor avea luni o reuniune de urgență în încercarea de a ajunge la un acord cu privire la reformele adoptate de Grecia și a evita o repetare a negocierilor haotice care au avut loc anul trecut, informează AFP.

Reuniunea Eurogrupului, la care ar urma să fie discutată și o nouă restructurare a datoriilor Greciei, vine într-un context în care la Atena au fost organizate ample manifestații de protest față de adoptarea de către Parlament a unei reforme controversate a pensiilor și impozitelor.

Acest pachet de reforme a fost votat luni dimineață de către Parlament, în ciuda protestelor de stradă, în speranța că măsura va determina creditorii internaționali să deblocheze o nouă tranșă din creditul pentru Grecia.


O revizie favorabilă a acordului cu Grecia ar debloca peste 5 miliarde de euro, care ar urma să fie folosite, în mare parte, pentru achitarea datoriilor care ajung la maturitate în iunie și iulie.

Ministrul grec de Finanțe, Euclid Tsakalotos, a cerut sâmbătă partenerilor din zona euro să aprobe programul său economic, avertizând că eșecul discuțiilor ar putea avea costuri potențiale semnificative. „Nimeni nu ar trebui să creadă că o nouă criză grecească, care ar putea duce probabil la un nou stat eșuat în regiune, ar putea fi benefică pentru cineva”, a spus Tsakalotos.

În agenda oficială a reuniunii miniștrilor de Finanțe din zona euro, se precizează că Eurogrupul va discuta stadiul primei evaluări a programului de ajustare macroeconomică a Greciei precum și progresele realizate de Grecia și creditorii săi cu privire la pachetul de reforme necesar pentru finalizare primei evaluări. „Eurogrupul va discuta de asemenea posibile măsuri de relaxare a datoriei care să asigure că necesitățile de finanțare ale Greciei rămân la un nivel sustenabil,”, se precizează în agenda oficială.

Reuniunea extraordinară a Eurogrupului a fost convocată după ce la reuniunea care a avut loc la Amsterdam în data de 22 aprilie, miniștrii de Finanțe din zona euro nu au putut finaliza prima evaluare a programului cu Grecia, care conform calendarului inițial trebuia finalizată încă din luna decembrie a anului trecut. Spectrul unei noi crize în Grecia vine într-un moment în care în data de 23 iunie va fi organizat un referendum cu privire la rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: