Miniștrii de finanțe ai Zonei Euro (Eurogrup) au dezbătut opţiunile de aplicare a unui mix de politici fiscale stimulative pentru creșterea economică, în condiţiile pericolului ca epidemia coronavirus să declanşeze recesiunea. Germania ar putea să-şi îmblânzească poziţia care susţine o politică fiscală de austeritate.
„Dacă riscurile de scădere vor fi pe cale să se materializeze, răspunsurile fiscale ar trebui să fie diferențiate, urmărind o poziție mai favorabilă la nivel global”, spune un proiect al documentului Eurogrup, care urmează să fie publicat marți, potrivit Reuters.
Epidemia coronavirus din China este unul dintre principalele riscuri cu care se confruntă economia Zonei Euro, potrivit previziunilor Comisiei Europene, publicater săptămâna trecută.
„Ne confruntăm cu încetinirea (economică) şi trebuie să fim de acord să ne coordonăm răspunsurile politice suplimentare”, a declarat Mario Centano, preşedintele Eurogrup, într-o conferinţă de presă.
Recomandările anuale Eurogrup sunt cantonate în neutralitate fiscală de ani, în ciuda apelurilor Băncii Centrale Europene pentru investiţii publice mai mari şi a scăderii ritmului de creştere economică.
Germania, cea mai mare economie din UE, şi Ţările de jos continuă să se opună politicilor de relaxare fiscală destinate stimulării creşterii, dar creşterea economică slabă a Germaniei (0,6%) este argumentul care se adaugă acum presiunilor celorlalte ţări din Eurogrup în favoarea politicilor amintite.
Până acum, Germania a susținut austeritatea în Zona Euro pentru a reduce dezechilibrele fiscale din țările foarte îndatorate, precum Italia și Grecia.
De data aceasta, documentul Eurogrup ar putea semnala o îmblânzire a poziției Germaniei privind stimularea creşterii, pe măsură ce temerile de criză cresc în urma epidemiei de coronavirus.
În ultimele trei luni ale anului 2019, şi economia germană a stagnat, din cauza consumului privat mai scăzut, alimentând teama de recesiune.
Decizia finală dacă ţările cu finanţe publice puternice vor cheltui mai mult, conform recomandărilor Eurogrup, se află în întregime la nivelul guvernelor naționale.
Germania și Olanda, care au excedente bugetare de mai mulți ani de zile, au în vederer unele cheltuieli suplimentare, dar nu într-atât de mari cât solicită alți membri ai Zonei Euro.
Ministrul de Finanțe german Olaf Scholz a spus că țara sa ar cheltui mai mult pe parcursul unei crize economice. Totuși în ciuda încetinirii de anul trecut, Germania a înregistrat un excedent bugetar record de 13,5 miliarde de euro.