17 octombrie, 2018

Ultimul eurobarometru al Parlamentului European, publicat în luna septembrie, arată că 49% dintre români susțin că statutul de membru UE este un lucru bun. Față de precedenta cercetare din aprilie, procentul scade cu 10 puncte, cea mai mare scădere la nivelul întregii Uniuni.

„În general, la nivel european, sprijinul faţă de UE a crescut semnificativ după referendumul din Marea Britanie din 2016, fapt ce sugerează atât îngrijorarea crescândă a europenilor în legătură cu impactul Brexit-ului, cât şi o creştere a nivelului de conştientizare a beneficiilor apartenenţei la UE, datorită negocierilor dificile pentru ieşirea Marii Britanii din UE”, consemnează datele Eurobarometrului.

În cazul organizării unui referendum privind apartenenţa la UE, 66% dintre europeni (65% dintre români) ar vota pentru ca ţara lor să rămână membră. 17% dintre europeni (15% dintre români) ar vota pentru ieşirea din UE, în timp ce 17% dintre europeni (20% dintre români) declară că nu ştiu cum ar vot a.


Datele sondajului arată că 49% dintre europeni (51% dintre români) se declară satisfăcuţi de modul în care democraţia funcţionează în Uniunea Europeană.

O proporţie de 32% dintre europeni (43% în România) au o imagine pozitivă despre Parlamentul European, 21% (17% în România) au o imagine negativă, în timp ce 43% dintre europeni (36% în România) au o imagine neutră. 48% dintre europeni (63% în România) ar dori ca Parlamentul European să aibă un rol mai important.

Gradul de informare şi interesul faţă de alegerile europene din 2019 sunt în creştere: 41% dintre europeni, comparativ cu 32% în aprilie 2018 (53% dintre români, comparativ cu 43% în aprilie 2018) au identificat corect luna mai a anului viitor drept perioada în care vor avea loc alegerile, în timp ce 51% dintre europeni, comparativ cu 50% în aprilie 2018 (57% dintre români, comparativ cu 55% în aprilie 2018) se declară interesaţi de aceste alegeri.

În legătură cu temele pe care le doresc discutate în campania electorală, europenii au identificat următoarele priorităţi: imigraţie (menţionată de 50% dintre respondenţi), economie (47%), combaterea şomajului în rândul tinerilor (47%), combaterea terorismului (44%) şi protecţia mediului (40%).


Temele prioritare identificate de români sunt: economie (53%), combaterea şomajului în rândul tinerilor (44%), promovarea drepturilor omului şi a democraţiei (38%), protecţia consumatorului şi siguranţa alimentară (36%) şi protecţia socială (35%).

Comentând rezultatele sondajului, preşedintele Parlamentului European Antonio Tajani a declarat: „Pe măsură ce se finalizează detaliile acordului de retragere a Marii Britanii din UE, aceste rezultate evidenţiază a creştere a gradului în care beneficiile Uniunii Europene sunt apreciate pe continent. Cu toate acestea, mai sunt multe de făcut. Continua cooperare şi solidaritatea la nivelul UE sunt esenţiale pentru a răspunde preocupările cetăţenilor europeni.”

Studiul a fost realizat  de către Kantar Public în perioada 8-26.09.2018, prin metoda interviu faţă în faţă, pe un eşantion de 27474 persoane la nivel european (1007 în România).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: