Euro a coborât miercuri la un minim al ultimelor 11 luni, de sub 1,3 dolari pe unitate, din cauza unor noi temeri legate de criza datoriilor din zona euro, iar volumul mic al tranzacţiilor a amplificat instabilitatea pieţei, relatează Reuters, citată de Mediafax.
Moneda unică s-a apreciat după ce Italia a vândut titluri pe şase luni la un randament mediu de 3,25%, în scădere de la nivelul record de 6,5% înregistrat cu o lună în urmă, dar avansul euro a fost de scurtă durată.
Euro a atins în timpul tranzacţiilor 1,2938 dolari pe unitate, cel mai redus nivel după luna ianuarie, revenind uşor apoi, la 1,2949 dolari pe unitate.
Temerile investitorilor au fost amplificate de informaţiile că băncile din zona euro folosesc împrumuturile pe termen lung, de 490 miliarde de euro, obţinute săptămâna trecută de la Banca Centrală Europeană (BCE) pentru a-şi majora rezervele de lichidităţi, în loc să le investească.