4 decembrie, 2020

Un compromis pentru bugetul UE este posibil, a declarat joi vicepremierul polonez Jarosław Gowin, care a recunoscut recent că Polonia nu ar fi trebuit să blocheze prin veto bugetul UE, transmite Euractiv.

”Polonia are nevoie de fonduri europene pentru o dezvoltare dinamică, inclusiv de fondurile din instrumentul de revenire. Prin urmare, sper (…) că va fi posibil să ajungem la un compromis cu privire la forma finală a clauzei privind statul de drept”, a comentat Jarosław Gowin.

El a precizat totodată că susține în continuare poziția guvernului din care face parte.


”Actuala formă a acestor clauze este dăunătoare nu doar din punctul de vedere al Poloniei și Ungariei ci și din perspectiva intereselor pe termen lung ale Uniunii Europene”, a adăugat el.

Gowin a precizat în cadrul unor întâlniri de joi cu mai mulți comisari europeni că Polonia continuă să aibă rezerve în legătură cu actualul mecanism privind statul de drept. El a subliniat că Polonia dorește să se asigure că principiul condiționalității se va aplica doar asupra utilizării transparente și corecte a fondurilor europene și nu pentru distribuirea acestora.

Ungaria și Polonia au blocat la jumătatea lunii trecut procesul de adoptare al bugetului 2021-2027 al Uniunii Europene și a Fondului de revenire economică propus de către Comisia Europeană din cauza faptului că acesta are inclusă o clauză care condiționează accesul la fonduri europene de respectarea principiilor statului de drept.

Polonia şi Ungaria ar trebui să se adreseze Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru a contesta mecanismul ce leagă accesul la fondurile europene de respectarea statului de drept, în loc să blocheze bugetul comunitar pe 2021-2027 şi planul de relansare, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: