Proiectul Acordului de Parteneriat pentru atragerea fondurilor europene în perioada 2014-2020 va fi trimis la Bruxelles spre analiză şi aprobare până la sfârşitul lunii februarie. Anunţul a fost făcut marţi, de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici (foto), care amână astfel cu o lună termenul limită asumat iniţial – 31 ianuarie.
Eugen Teodorovici: “Programele operaţionale vor fi trimise în martie”
Stadiul Acordului de Parteneriat a fost discutat la Palatul Victoria de către premierul Victor Ponta cu miniştrii implicaţi în elaborarea documentelor.
“Să trimiteţi eventuale comentarii pe care le mai puteţi avea până vineri, astfel încât să le putem integra în documentul final şi, până la finalul acestei luni, să putem trimite Comisiei Europene pentru analiză şi aprobare”, a solicitat Eugen Teodorovici miniştrilor prezenţi.
Ministrul Fondurilor Europene a dat asigurări că programele operaţionale vor fi trimise Comisiei Europene la sfârşitul lunii martie.
Eugen Teodorovici spune că Guvernul nu trebuie să aştepte aprobarea Acordului pentru a putea finanţa proiecte în noul cadru financiar, deoarece pot fi decontate cheltuielile aferente acestui an care se încadrează în cerinţele comunitare în domeniul achiziţiei publice şi normelor de mediu.
Victor Ponta: “În 2013 am fost pe primul loc la creşterea gradului de absorbţie”
Premierul Victor Ponta a reluat ideea că România şi Bulgaria au primit cei mai puţini bani pentru perioada 2014-2020 dintre toate ţările UE raportat la numărul de locuitori.
“Acea impresie iniţială, altfel corectă, vă vorbim despre fonduri europene pe care oricum nu suntem în stare să le cheltuim, este o impresie care, din fericire, anul trecut s-a dovedit a fi neadevărată. Gradul de absorbţie, de la 7% la 34%, a dovedit că România nu e aşa, absolut şi veşnic incapabilă de a cheltui fonduri europene. Dimpotrivă, în 2013 am fost pe primul loc la creşterea gradului de absorbţie faţă de toate celelalte ţări din Uniunea Europeană. Ţine doar de un sistem capabil să îndeplinească regulile europene.”, a spus Victor Ponta.
Acordul de Parteneriat, a treia încercare
Guvernul României a trimis, în iunie 2013, primul draft, de lucru, al Acordului de Parteneriat. O lună mai târziu, în iulie, Comisia Europeană a trimis un raspuns, cu obiecţii semnificative legate de calitatea documentului primit.
O a doua variantă, refăcută, a fost trimisă în luna octombrie 2013. Răspunsul Comisiei, sosit în decembrie 2013, a conţinut din nou obiecţii.
Data de limită- 31 ianuarie- până la care România anunţase iniţial că trimite a treia variantă a documentului a fost asumată de guvern la începutul anului. Ulterior, ministrul Fondurilor Europene a convenit cu comisarul de resort- Johannes Hahn, comisar European pentru dezvoltare regională- ca Acordul să fie transmis până la sfârşitul lunii februarie 2014.
Acordul de Parteneriat pentru atragerea fondurilor europene în perioada 2014-2020 trebuie să reprezinte forma definitivă a propunerilor româneşti. Acordul de Parteneriat va face obiectul unei Hotărâri de Guvern.
Prima analiză pe documentul României: “Nicio lecţie învăţată”
Conform răspunsului trimis de Comisia Europeană la prima variantă de proiect, document publicat în exclusivitate de cursdeguvernare.ro în iulie 2013, în loc să-şi ancoreze proiectul în analizele tematice, Guvernul României a copiat efectiv documentația europeană, în speţă recomandările specifice de ţară.
Cele mai dure critici conţinute în scrisoarea de răspuns au fost:
- ”Nicio lecție învățată din implementarea programelor 2007-2013, pentru multe sectoare.”
- ”În general, capitolele par să fi fost construite prin compilarea unor surse diverse de informații și declarații slab fundamentate, fără consistență sau reflecție strategică.”
- “Accentul este pus în principal asupra decalajelor şi nevoilor (nu întotdeauna justificate şi convingătoare), mai degrabă decât pe potenţialul de creştere”