joi

28 martie, 2024

22 august, 2017

Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan ar putea influența alegerile din Germania, însă nu în sensul dorit de el, scrie Politico.

Liderul de la Ankara le-a cerut săptămâna trecută celor aproximativ 1,2 milioane de turci din Germania să nu voteze cu niciunul dintre partidele importante, apel care s-ar putea întoarce împotriva lui Erdogan ca un bumerang, fiindcă ar putea duce exact la victoria celei pe care o dorește mai puțin în fruntea țării, Angela Merkel.

În timp ce cancelarul nu a avut niciodată un sprijin semnificativ din partea etnicilor turci, social-democrații, conduși de Martin Schulz au fost mereu preferații acestora. Așadar, ei ar fi cei mai afectați de un eventual impact al apelului președintelui Turciei.


“Este adevărat că turcii din Germania cu un background turcesc au tendința de a vota cu partidele de stânga, chiar dacă distincția nu a mai fost atât de evidentă în ultimii ani,” a explicat pentru Politico Niels Annen, un parlamentar SPD.

Însă etnicii turci nu vor vota orbește conform indicațiilor lui Erdogan, a mai adăugat ea.

Cei 1,2 milioane de alegători germani de etnie turcă nu înseamnă foarte mult în totalul celor 61,5 milioane de persoane cu drept de vot, pentru a împiedica victoria CDU și a Angelei Merkel, dar ar putea influența variantele de formare a coaliției de guvernare.

Vineri, Recep Tayyip Erdoğan a lansat un nou atac împotriva conservatorilor lui Merkel, a socialiștilor lui Schulz și a Verzilor, numindu-i “inamici ai Turciei” și cerându-le turcilor din Germania să nu voteze cu aceștia.


În iulie, ministrul de externe german, Sigmar Gabriel (SPD), s-a adresat printr-o scrisoare deschisă minorității turce din această țară asigurându-i că nimic nu se va schimba, în ceea ce-i privește, după reformularea politicii Berlinului față de Ankara.

Măsurile represive și antidemocratice luate de președintele Recep Tayyip Erdoğan după puciul eșuat de anul trecut, a provocat tensionarea relațiilor Turciei cu statele occidentale. Germania se numără printre țările ce au criticat de mai multe ori regimul autoritar de la Ankara.

„Ceea ce însă trebuie să ştiţi: nimic din acestea nu se îndreaptă împotriva oamenilor din Turcia şi a concetăţenilor noştri cu origini turceşti din Germania. Deoarece, indiferent cât de dificile sunt relaţiile politice dintre Germania şi Turcia, pentru noi rămâne clar: voi, oamenii de provenienţă turcă din Germania, sunteţi ai noştri, cu sau fără paşaport german”, spunea în scrisoare Sigmar Gabriel.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: