sâmbătă

20 iulie, 2024

16 ianuarie, 2023

Suedia și Finlanda trebuie să extrădeze zeci de oponenți politici pe care Ankara îi consideră teroriști pentru ca Turcia să aprobe candidatura lor comună la NATO, a declarat duminică președintele turc Recep Tayyip Erdogan.

„În primul rând, trebuie să extrădeze aproape 130 de teroriști pentru ca candidaturile lor să treacă de parlamentul nostru; din păcate, încă nu au făcut acest lucru”, a declarat președintele Erdoğan, potrivit agenției de presă de stat Anadolu citată de Politico.

Ungaria și Turcia sunt singurele două țări care mai trebuie să ratifice cererile de aderare la NATO ale Suediei și Finlandei.


În timp ce Budapesta a spus că va aproba extinderea blocului militar și va cererile Suediei și Finlandei în primăvara aceasta, Ankara pune condiții pentru aprobarea sa.

Suedia și Finlanda au încheiat un acord în iunie anul trecut pentru a atenua îngrijorările Turciei cu privire la presupusul sprijin lor pentru organizațiile kurde.

Suedia: extrădările nu se decid politic, ci de instanțe

Luna trecută însă, un tribunal suedez a blocat extrădarea unui jurnalist turc în exil, identificat de Erdogan ca fiind unul dintre cei pe care Stockholm trebuie să-i extrădeze pentru a obține aprobarea Turciei.

„Turcia numește uneori persoane pe care și-ar dori să fie extrădate din Suedia, dar este binecunoscut faptul că legislația suedeză este foarte clară: că instanțele iau acele decizii și nu există loc pentru a schimba asta”, a spus premierul suedez Ulf Kristersson miercurea trecută.


Tensiunile dintre cele două țări s-au accentuat săptămâna trecută, după ce protestatari din Stockholm au “spânzurat” o efigie a lui Erdogan.

Finlanda nu a primit o nouă listă de persoane pe care Turcia ar dori să le vadă extrădate, a declarat luni ministrul finlandez de externe Pekka Haavisto într-un interviu radio, potrivit postului public Yle.

Haavisto a spus că noile cereri ale Ankarei sunt probabil o reacție la recenta demonstrație de la Stockholm.

Potrivit unui „înalt oficial turc”, citat de The Guardian sâmbăta trecută, este puțin probabil ca Turcia să aprobe aderarea celor două țări nordice înainte de următoarele alegeri generale, care sunt programate pentru iunie.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: