François Hollande i-a predat duminică ștafeta lui Emmanuel Macron în funcția de președinte al Franței în cadrul unei ceremonii oficiale și a părăsit apoi Palatul Elysee, în aplauzele invitaților și ale mulțimii adunate în fața reședinței prezidențiale.
Ceremonia de investire a noului președinte a fost condusă de Laurent Fabius, preşedintele Consiliului constituţional francez, care, potrivit BBC, i-a spus lui Emmanuel Macron: ”Pentru ca să fii omul ţării tale, trebuie să fii omul vremurilor tale. Prin puterea suverană a poporului, sunteţi acum, mai înainte de toate, omul ţării dumneavoastră, preşedinte al Republicii.”
Potrivit protocolul, François Hollande l-a întâmpinat pe Emmanuel Macron la Palatul Elysee, cei doi având o discuție privată, ca parte a ceremoniei de predare a puterii.
Noul șef al statului, cel mai tânăr ales vreodată în Franța, l-a însoțit apoi pe Hollande până la mașină, după care a reintrat în Palatul Elysee, ținându-se de mână cu soția sa, Brigitte, pentru depunerea jurământului.
Macron a primit, tot potrivit tradiţiei, Marele colan al Marelui Maestru al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare de la generalul Benoît Puga.
Preluând președinția Franței, Emmanuel Macron devine comandantul suprem al forțelor armate ale Franței și va primi și codurile la armele nucleare ale țării.
După ceremonia de la Elysee, noul președinte este condus cu mașina pe bulevardul Champs-Élysées, până la Arcul de Triumf. Aproximativ 1.500 de polițiști au fost mobilizați pentru această ceremonie.
Este de așteptat ca el să numească un premier cel târziu până luni. Potrivit Reuters, prima decizie a președintelui ales al Franței a fost aceea de a-l numi duminică pe Alexis Kohler în postul de secretar general al Palatului Elysee, cea mai înaltă poziție administrativă din stafful prezidențial.
În vârstă de 44 de ani, Kohler, un absolvent al școlii administrative de elită ENA, a fost șeful de cabinet al lui Macron când președintele ales era ministru al economiei și a lucrat de asemenea la Trezorerie.
Philippe Etienne, fost ambasador la Berlin și, de asemenea, absolvent ENA, a fost numit în postul de consilier diplomatic al președintelui, a precizat pentru AFP stafful lui Macron.
Proeuropean angajat, Macron își va evidenția sprijinul pentru o alianță puternică cu Germania printr-o vizită pe care o va face încă de luni la Berlin pentru a se întâlni cu cancelarul Angela Merkel.
Macron și-a fondat partidul său centru, En Marche!, abia anul trecut, astfel că victoria sa marchează o ruptură față de tradiție. Toți președinții din ultimele decenii au provenit fie din rândul socialiștilor, fie din rândul conservatorilor.