Electrica (EL) a chemat în judecată „pentru atragerea raspunderii persoanelor care au ocupat funcțiile de administrator și respectiv de directori”, acuzându-i că din vina l-ar s-ar fi produs prejudiciul identificat de Curtea de Conturi, de 235 de milioane de lei plus dobânzile, potrivit unui raport trimis la Bursa de Valori București (BVB).
Controalele Curții de Conturi au avut loc între 1 ianuarie 2013 și 30 iunie 2014.
„Cuantumul total al pretenţiilor este de 235.609.455 lei, sumă ce va fi reactualizată cu rata inflaţiei, la care se adaugă dobânzi legale calculate începând cu data producerii prejudiciului, până la data repărării integrale a acestuia. Valoarea estimată a dobânzilor până la data de 14 noiembrie 2019 este de 47.275.221 lei”, mai spune raportul citat.
Cea mai mare sumă din total, de 224,6 milioane de lei, reprezintă prejudiciu pentru execuţia de lucrări aferente obiectivului “Sistem AMR necesar activităţii de măsurare şi dispecer de consum la nivel Electrica SA”, pentru care bunurile achiziţionate, deşi au fost evideţiate în contabilitate, nu se regăsesc fizic în patrimoniu şi nici nu au fost utilizate pentru activităţile desfăşurate conform obiectului de activitate, fiind necesare desfăşurării altor persoane juridice (filialele societăţii) – potrivit unor documente citate de News.ro.
Lista persoanelor incriminate
Administratori: Olteanu Cristian, Nicuşor Mihai, Şaptefraţi Mihai, Dumitraşcu Gabriel, Coşeriu Sorin, Untescu Marius Eugen, Folescu Ioan, Ţurlea Marian, Toader Ion Bacu, Mârza Florin, Brădean Magdalena, Patriche Cezar Flavian, Ioan Roşca, Dorin Cătălin Spătaru, Niculae Pleşa, Constantin Dinescu, Ionuţ Sebastian Iavor, Marius Marin Petrescu;
Directori: Folescu Ioan – director general, Dumitru Federeniuc – directorul Direcţiei tehnice, Maria Spandonide – director Direcţia finanţe patrimoniu, Ioan Silivaş – director Direcţia Furnizare Energie Electrică, Corneliu Stan – director general, Ioan Roşca – director general.
Grupul Electrica a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit net consolidat de 161 milioane lei, în scădere aproape la jumătate de la 314,91 milioane lei în perioada similară a anului trecut.