Nivelul de economisire internă în România ( fosta ”rată de acumulare”) este scăzut în raport cu nevoile investiţionale. Ceea ce reclamă aportul de capital străin, în conformitate cu teoria economică. Din păcate, fructificarea în principiu superioară a acestui capital străin este penalizată de incertitudinile din mediul de afaceri și, mai ales, cel politic.
O economisire internă mai mare şi orientată preponderent către bunuri de capital, realizate pe plan intern dar și importate, ar fi de natură să îmbunătățească productivitatea și șansele de reușită în competiția tot mai acerbă care se defășoară pe plan mondial, inclusiv cu giganți economici precum SUA, Germania, China sau țările emergente în care economia prosperă etc.
Nivelul redus
Rata de economisire insuficientă, sub pragul de 20% pe parcursul intervalului 2000 – 2010, a fost unul dintre factorii care au condus la importul masiv de capital, care a atins un maxim în anii 2007 – 2008.
Inadecvarea producției autohtone la momentul favorabil de flux de capital a condus o inflamare a deficitului de cont curent până spre 14%.
Desigur, majorarea economisirii interne pe fondul unor venituri scăzute este dificilă, ceea ce se vede și în economiile țărilor foste comuniste care au aderat la UE din 2004 încoace.
Cert este că, în perioada 2009 – 2010, rata a crescut la 20-21% din PIB, faţă de o medie situată la ceva mai mult de 17% în perioada 2000 – 2008, şi a urcat la circa 24% din PIB în 2011.
Explicația nu este, însă, dată de o majorare substanțială a veniturilor, ci de îngrijorarea crescândă privind perspectivele economice și de conștientizarea riscurilor pe care le presupune un grad relativ mare de îndatorare a gospodăriei personale pe termen lung ( a se citi, îndeosebi, incertitudinile privind locul de muncă și păstrarea nivelului de venit).
În treacăt fie spus, se poate observa cum grupul țărilor cu valuta în regim de curs flotant (zlot, forint, coroană, leu), din care facem parte, a reușit să consume la nivel intern mai mult din rezultatul economic măsurat de PIB. Prin comparație, țările BELL ( Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania), cu moneda legată rigid de euro, au trebuit să mențină un nivel semnificativ mai mare al acumulării interne.
Reținerea excesivă în a consuma ar fi, însă, de natură a compromite șansele de reluare a unei creșteri economice robuste. Mai ales în condițiile în care banii nou depuși sunt redirecționați tot mai puțin spre creditele acordate întreprinzătorilor autohtoni și tot mai mult spre acțiuni speculative sau spre repatrierea unor sume semnificative către băncile cu capital străin, care domină net piața (circa 85%) pentru adecvarea cerințelor de lichiditate tot mai stricte în țările de origine.
Măsuri de încurajare
De aceea, pentru optimizare, ar trebui să avem măsuri politică economică care să încurajeze mai clar economisirea internă în titluri de stat, dincolo de scutirea de impozit a dobânzilor aferente. Consumul amânat de unii în favoarea dezvoltării unor proiecte utile tuturor pare a fi cea mai bună opțiune. Cel puțin dacă nu s-ar lovi de două elemente-cheie pe care trebuie să lucrăm.
Primul este accesul mai ușor la instrumentele de economisire derivate din hârtiile de valoare emise de stat, inclusiv micșorarea pragului de 10.000 lei și degrevarea veniturilor obținute de la fondurilor de investiții specializate în aceste hârtii de impozitele pe venit similare depozitelor bancare obișnuite. După cum și deductibilitatea unor sume economisite și utilizate pentru dezvoltarea sistemelor publice de sănătate sau învățământ (coplata prin economisire) și/sau garantarea accesului prioritar la acestea ar fi de luat în calcul. Ce-ar fi, de pildă, dacă deținătorii de titluri de stat (într-un anumit cuantum) ar avea acces gratuit la autostrada pe care au finanțat-o ?
Al doilea ține de îmbunătățirea radicală a imaginii utilizării banilor publici. Nu atât pe bază de agenții specializate ci pe bază de fapte din care să rezulte eficiența cu care statul îi folosește. Plus îndepărtarea instant de la ”borcanul cu miere” a celor căzuți ( sau fie și suspectați pe baze logice) în ispita de a sustrage , sub formă sau alta, din acești bani publici. Spectacolul cu procurori și păstrarea pe funcții până la dovedirea faptelor nu prea ajută. Justiția și pedeapsa au rolul lor, dar eventuala aplicare nu ne încălzește cu nimic în privința banilor deja risipiți.
Diferența specifică – România și vecinele estice
Revenind la colegele de bloc estic aderate la UE, rata de economisire internă nu iese atât din punct de vedere cantitativ din peisaj cât suferă în structura alocării banilor, insuficient de corect folosiți și insuficient direcționați spre zona așa numitelor bunuri ce pot face obiectul schimburilor internaționale ( tradeables).
E clar că, spre deosebire de Polonia sau Cehia, care au reușit destul de bine să facă producție cu finanțare occidentală și își permit să economisească ceva mai puțin, noi trebuie ( altminteri și în interesul nostru pe partea de redistribuire a rezultatelor activității economice) să contribuim ceva mai mult la asigurarea resurselor financiare destinate producției interne.
Producție care să constituie și baza de atragere a unor fonduri sporite din partea UE prin efectul de levier al participării minime de 5% cu fonduri proprii la proiectele corect întocmite și implementate.
