vineri

26 aprilie, 2024

15 martie, 2024

La doi ani de la invadarea Ucrainei de către Kremlin, majoritatea rușilor au motive să susțină că economia de război le-a adus beneficii, contracarând sancțiunile occidentale menite să provoace o revoltă populară împotriva liderului autocrat din fruntea țării, Vladimir Putin, scrie Bloomberg.

Creșterile salariale se măsoară cu două cifre, rubla s-a stabilizat după șocul inițial, numărul celor care trăiesc sub pragul sărăciei și al șomerilor s-a redus la niveluri record.

Au crescut veniturile minime din Rusia

Pentru cei care au avut cele mai mici venituri din țară – un segment esențial pentru Kremlin – salariile în ultimele trei trimestre au crescut mai repede decât pentru orice alt segment, înregistrând o rată anuală de 20%, arată datele Serviciului Federal de Statistică.


Înaintea alegerilor prezidențiale din Rusia din 15 – 17 martie, cu victoria aproape sigură a lui Vladimir Putin pentru al cincilea mandat, în cea mai mare parte populația este mulțumită de mersul economiei ruse. Deși războiul a făcut zeci de mii de victime, morți și răniți, iar provocările pe tremen lung rămân, oficialii încercând să aducă sub control o inflație care persistă să stea peste intervalul țintă, liderul Rusiei poate pretinde un succes în economie.

Rusia se apropie de alegeri „în formă bună”, spune Sofia Donets, economist la Renaissance Capital, arătând în sondaje sentimentul „foarte optimist” al consumatorilor și evaluările privind situația financiară actuală și viitoare. „Ei (consumatorii – n.r.) arată deja un nivel de satisfacție care nu seamănă deloc cu o criză.”

Guvernul cheltuiește masiv pentru sprijinul social acordat familiilor, majorarea pensiilor, subvenții pentru creditele ipotecare și compensații pentru rudele celor care sunt înrolați în armată. Astfel, prețul promisiunilor pre-electorale ale lui Putin ar putea atinge zeci de miliarde de dolari în următorii șase ani.

Războiul nu poate susține economia pe termen lung

Războiul din Ucraina a agravat lipsa acută de forță de muncă, pe măsură ce recrutările de militari scot muncitorii de pe piața muncii, Vladimir Putin afirmând în februarie că deficitul de mână de lucru a ajuns la 2,5 milioane de persoane.


De acest fenomen au beneficiat oamenii obișnuiți care au pe termen scurt siguranța locului de muncă și manageri care se luptă să-și păstreze angajații. În timp ce rata șomajului rămâne la un minim istoric, speranțele pentru găsirea unui loc de muncă au crescut de asemenea foarte mult, potrivit băncii centrale.

Însă sursa constantă de îngrijorare economică pentru Kremlin rămâne creșterea rapidă a prețurilor, care erodează veniturile rușilor. Deși presiunile inflaționiste nu se disipează, salariile cresc mai rapid, susținute de cheltuielile masive ale guvernului și deficitul forței de muncă. Salariul mediu lunar în Rusia a urcat în 2023 la 74.000 de ruble pe lună (814 dolari), cu aproximativ 30% mai mult decât acum doi ani. Până anul trecut, rușii nu au mai avut o creștere a venitului real disponibil de peste 5% de mai mulți ani.

Injecții de capital în economie de la Buget

„Pentru un număr semnificativ de cetățeni ruși, războiul a devenit o oportunitate de mobilitate socială și economică care înainte era imposibilă. Unii au reușit să-și pornească o nouă afacere”, spune Anna Kuleshova, sociolog la Social Foresight Group. „Unii au primit bani pentru soții și fiii lor plecați pe front, ceea ce le-a permis să cumpere în sfârșit un apartament, o mașină, să se mute dintr-un sat într-un oraș.”

Putin se laudă că sancțiunile internaționale fără precedent nu au reușit să deraieze economia rusă, care a avansat, în mare parte datorită injecțiilor masive de bani de la buget, producției de armament și comerțului record cu China. Putin a citat date care arată că Rusia se numără printre primele cinci economii din lume din punct de vedere al parității puterii de cumpărare.

Economia Rusiei a început anul acesta cu un impuls similar. Macroindicatorii pentru ianuarie privind vânzările cu amănuntul, salariile reale și producția industrială s-au situat peste ceea ce se prognoza în piață.

Bloomberg Economics:

„Cheltuilile militare ale guvernului vin cu un cost nu tocmai mic – reducerea veniturilor din exporturile energetcie și scăderea rezervelor valutare pe care Rusia le acumulase înainte de declanșarea războiului. Pe termen scurt, politica fiscală va continua să susțină încrederea ridicată a consumatorilor, dar pe măsură ce Rusia va epuiza resursele Fondului său suveran, guvernul va trebui să aleagă între acceptarea unei inflații mai mari, reducerea cheltuielilor sau creșterea taxelor.”

Un deputat, Anatoly Aksakov, a declarat joi că impozitul pe venit ar putea crește la 17% și 20% pentru persoanele care câștigă peste 5 milioane și, respectiv, 10 milioane de ruble, comparativ cu o rată maximă actuală de 15%.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: