La şedinţa miniştrilor de finanţe din Uniunea Europeană (ECOFIN) de marți s-au stabilit „criteriile și procesul de elaborare a listei cu jurisdicțiile necooperante în domeniul fiscal”, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice. Comunicatul nu a precizat care sunt, însă, aceste criterii.
Procesul de stabilire a listei finale va demara în 2017. Sunt vizate ţările cu caracteristici de paradis fiscal.
Comisia Europeană a desemnat 81 de țări sau jurisdicții fiscale care pot facilita evaziunea fiscală și care, ca atare, merită o verificare amănunțită.
Nu este sigur că toate statele prezente pe o listă preliminară vor fi vizate de ancheta în 2017, având în vedere presiunea unor membri ai UE, se spune într-un editorial din Les Echos.
Comisia sa bazat pe trei criterii pentru a stabili o listă preliminară:
1. lipsa de transparență și schimbul de informații fiscale;
2. existența regimurilor fiscale preferențiale și
3. absența impozitului pe societăți (sau la o rată foarte scăzută). Pozițiile statelor baltice, a Maltei și Marii Britanii au determinat Consiliul ECOFIN să nu adopte un sens strict celui de-al treilea criteriu. Se urmăreşte un compromis privind teritoriile Jersey, Guernsey și Cayman.
O altă problemă este cea a țărilor cu practici fiscale discutabile, țările vizate fiind Belgia, Olanda Irlanda și Luxemburg, care ar putea evita includerea în lista finală, potrivit Les Echos.
Abonează-te la newsletter aici.
„Am apreciat propunerile lansate de Comisia Europeană privind combaterea planificării agresive și soluționarea disputelor legate de dubla impunere. Acestea sunt instrumente utile pentru o fiscalitate corectă și pentru a combate diferitele forme de abuz”, a declarat Anca Dragu, ministrul Finanțelor Publice.
Discuțiile din cadrul Consiliului Ecofin pe tema procesului de stabilire a listei UE cu jurisdicțiile necooperante „s-au încheiat cu un acord. Miniștrii au subliniat importanța demarării lucrărilor la nivel tehnic de la începutul anului 2017”, se spune în comunicatul MFP.