CEO-ul Telegram, Pavel Durov, a fost inculpat miercuri și eliberat sub control judiciar, cu ”interdicţia de a părăsi teritoriul francez” și pentru o cauțiune de cinci milioane de euro. Pe de altă parte, FT relatează că Bruxelles-ul investighează dacă Telegram a furnizat un număr fals de utilizatori pentru a scăpa de regulile stricte impuse marilor platforme.
Durov este inculpat pentru șase capete de acuzare, printre care și aceea că nu a acţionat împotriva unor utilizări delictuale ale mesageriei sale criptate de către unii abonaţi, prin lipsa unei moderări şi a unei colaborări cu anchetatorii.
Justiția franceză îl acuză de ”complicitate la difuzare în bandă organizată de imagini cu minori cu un caracter pronografic” şi ”complicitate la trafic de droguri”, printre altele.
Telegram respinge aceste acuzaţii şi dă asigurări că ”se confomează dreptului UE”, DSA, legea europeană care impune reguli marilor polatforme, inclusiv desfăşurarea unor instrumente de moderare.
Durov are interdicția de a părăsi Franța și trebuie să se prezinte la un post de poliție de două ori pe săptămână.
Reamintim că el a fost reținut după ce a aterizat la bordul avionului său la Bourget, sâmbătă, şi a fost plasat în arest preventiv timp de patru zile.
Telegram „apare în mai multe cazuri care implică diverse infracțiuni (infracțiuni de abuz sexual asupra copiilor, trafic, ură online)”, conform unui comunicat al procurorilor, care insistă pe „eșecul aproape total al Telegram de a răspunde solicitărilor judiciare”.
„Atunci când au fost consultate, alte departamente de anchetă și instituții judiciare franceze, precum și diverși parteneri Eurojust, în special belgieni, au împărtășit aceeași observație”, mai menționează comunicatul, care adaugă: „Acest lucru a condus… la deschiderea unei anchete privind posibila răspundere penală a administratorilor acestui serviciu de mesagerie.”
O anchetă preliminară a fost deschisă în februarie. Autoritățile franceze au emis mandate atât pentru Durov, cât și pentru fratele său, Nikolai, în martie, mai scrie Politico.
Câți utilizatori are Telegram – dilema de care depinde plasarea sub supravegherea UE – cele câteva milioane care face diferența
FT raportează că Bruxelles-ul investighează dacă Telegram a încălcat normele UE prin faptul că nu a furnizat un număr exact de utilizatori.
UE a declarat în urmă cu câteva zile că nu este implicată în a cest caz. Motivul este simplu – numărul de utilizatori declarați nu plasează Telegramul în categoria specială ce trebuie supravegheați.
Purtătorul de cuvânt al CE a declarat ulterior că Telegram nu trebuie să respecte cele mai stricte prevederi ale legii serviciilor digitale, întrucât a comunicat Bruxelles-ului că aplicaţia are 41 de milioane de utilizatori lunari în UE, sub pragul de 45 de milioane stabilit de legislaţia europeană pentru marile platforme de internet.
****