joi

2 mai, 2024

12 februarie, 2024

Consiliul de Administraţie al Electrica l-a ales luni pe Dumitru Chiriţă, fost preşedinte al Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei și fost deputat PSD, în calitate de preşedinte al CA începând cu data de 12 februarie 2024 şi până la data de 31 decembrie 2024, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti.

În calitate de șef al ANRE, Dumitru Chiriță a fost acuzat că a gestionat defectuos criza energetică. De altfel, în plin scandal legat de facturile la energie, Chiriță a plecat în vacanță în Republica Dominicană, așa cum scria cursdeguvernare.ro.

De asemenea, Consiliul de Administraţie a decis înfiinţarea a două poziţii de vicepreşedinte, funcţii în care au fost numiţi Dragoş Valentin Neacşu şi Adrian Florin Lotrean, începând cu data de 12 februarie 2024 şi până la data de 31 decembrie 2024.


CA a hotărât şi componenţa comitetelor sale consultative, pentru perioada menţionată. Astfel, din Comitetul de audit şi Risc vor face parte Valentina Elena Siclovan – preşedinte şi Adrian Florin Lotrean, Ion-Cosmin Petrescu membri.

În ceea ce priveşte Comitetul de Nominalizare şi Remunerare, componenţa acestuia este: Adrian Florin Lotrean – preşedinte şi Marian Cristian Mocanu şi Ion Cosmin Petrescu membri.

Preşedinte al Comitetului de Strategie şi Guvernanţă Corporativă a fost numit Marian Cristian Mocanu, iar membri Dumitru Chiriţă şi Dragoş Valentin Neacşu.

Comitetul de Guvernanţă Climatică şi Politici Publice are următoarea componenţă: Dragoş Valentin Neacşu – preşedinte; Valentina Elena Siclovan – membru; Georgiana Bogasievici – membru. 

Ce funcții a mai ocupat Dumitru Chiriță


Dumitru Chiriță, a fost pe rând deputat PSD, șef al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), vicepreședinte al CNAS, sindicalist și electrician. În prezent este director general adjunct la Electrica Furnizare, filială a Electrica SA, funcție la care trebuie să renunțe datorită reglementărilor UE care interzic cumulul de funcții la companii de furnizare și distribuție în energie.

Alegerea în funcția de președinte are loc la trei săptămâni după ce a fost numit în Consiliul de Administrație al Electrica.

Potrivit CV-ului, Dumitru Chiriță a absolvit la 37 de ani Facultatea de Drept și Relații Internaționale la Universitatea Nicolae Titulescu și un master la Facultatea de Drept – Universitatea București.

A fost șef al ANRE în perioada octombrie 2017 – aprilie 2023.

În calitate de șef al ANRE, Chiriță a fost acuzat că a gestionat defectuos criza energetică. De altfel, în plin scandal legat de facturile la energie, Chiriță a plecat în vacanță în Republica Dominicană, așa cum scria cursdeguvernare.ro.

Din 2000 până la momentul numirii în funcția de președinte al ANRE a prins trei mandate de deputat, cu o pauză între 2004 și 2008 când a fost vicepreședinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Din 1981 până în 1990 a fost electrician șef de tură. Apoi, până în 1999 a fost sindicalist.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: