21 mai, 2020

DNA a deschis în cele două luni de stare de urgență 33 de dosare, cu prejudiciu total de câteva sute de milioane de lei, în care sunt vizate ”persoane importante” din instituţiile cu rol în achiziţiile de echipamente şi materiale sanitare, a declarat procurorul-şef al DNA, Crin Nicu Bologa (foto), într-o conferință organizată joi.

Activitatea instituţiei a fost redusă în perioada epidemiei, dar, pe de altă parte, a apărut și o nouă categorie de cauze, a explicat Crin Bologa:

Cu toate aceste limitări, colegii noştri au fost în permanenţă prompţi în a deschide şi desfăşura anchete în cazurile urgente şi în cele prevăzute de decretele privind instituirea stării de urgenţă şi anume cauzele în care au fost dispuse măsuri preventive, cauzele în care au fost organizate acţiuni de flagrant, cauzele în care există pericolul dispariţiei probelor şi cauzele penale legate de pandemia de generată de coronavirus.

(Citiți și: ”Raed Arafat: Nimeni n-o să mai facă nimic în viitor dacă acum vom ancheta depășiri ale aspectelor birocratice”)


În legătură cu această ultimă categorie de dosare penale, precizăm că sunt două tipuri de infracţiuni: infracţiuni săvârşite de către făptuitor profitând de starea de urgenţă şi infracţiuni în legătura cu  limitarea şi prevenirea răspândirii coronavirusului.

Din prima categorie fac parte infracţiunile surprinse în flagrant în perioada stării de urgenţă, unde inculpaţii au săvârşit faptele solicitând sume de bani în numerar, crezând probabil că DNA nu funcţionează în această perioadă.

Infracţiunile din acest dosare au avut ca obiect pretinderea sau primirea unor sume de bani cuprinse între câteva zeci de mii de euro şi peste un milion de euro.

Dintre dosarele legate de pandemie, procurorul șef al DNA a explicat că 25 au fost deschise prin autosesizarea procurorilor anticorupție:


În a doua categorie de dosare, în legătură cu pandemia provocată de coronavirus, vă aduc la cunoştinţă, la DNA sunt înregistrate 33 de dosare penale din care în 25 de cauze procurorii s-au sesizat din oficiu. (…)

Ca tipologii de anchete privind pandemia, menţionăm: încălcarea prevederilor legale pentru organizarea, derularea unor contracte de achiziţii publice directe, a unor echipamente de protecţie: măşti, viziere, combinezoane, izolete şi alte materiale.

De asemenea, achiziţionarea de măşti medicinale neconforme, considerate periculoase şi interzise în Uniunea Europeană, stabilirea centrelor de carantină şi repartizarea persoanelor în centrele de carantină.

Atragem atenţia că tratamentul penal al fraudelor în achiziţiile publice pe timpul stării de urgenţă are anumite limite inerente generate de derogările de la procedura achiziţiilor publice stabilite de lege.

Răspunzând unor întrebări, Crin Bologa a declarat că prejudiciile reclamate în aceste dosare se ridică la câteva sute de milioane de lei, fiind vizate ”persoane importante” din instituţiile cu rol în achiziţionarea de materiale sanitare şi echipamente.

”În ciuda limitărilor legate ocazionate de starea de urgenţă, trebuie subliniat că orice faptă de corupţie: luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, conflict de interese în legătură cu aceste achiziţii, abuzul în serviciu atunci când au fost încălcate dispoziţii legale, sunt şi rămân fapte penale, iar DNA acordă maxim de atenţie sesizărilor şi desfăşoară anchete conform legii. Noi nu vânăm fapte de corupţie ca să bifăm statistici, să ne crească numărul  de dosare sau să împiedicăm eforturile statului în lupta cu răspândirea virusului, ci exact împotrivă. Vrem să ne asigurăm că aceste eforturi ale statului, ale sectorului sanitar îşi ating scopul şi că bugetul public nu este risipit, sifonat în buzunarele celor corupţi”, a mai afirmat Crin Nicu Bologa, citat de News.ro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: