Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat marți că a autorizat publicarea conversației pe care a avut-o cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în momentul în care democrații iau în calcul lansarea unei proceduri de destituire a președintelui, scrie AFP.
Președintele american este acuzat că a făcut presiuni asupra Ucrainei pentru a fi anchetat fiul lui Joe Biden, care ar putea fi adversarul său la prezidențialele din 2020.
„Sunt în prezent la Națiunile Unite unde reprezint țara noastră, dar am autorizat publicarea mâine (miercuri) a transcrierii complete (…) a conversației telefonice cu președintele ucrainean”, a scris Donald Trump, pe Twitter.
„Veți vedea că e vorba de un telefon amical și adecvat din toate punctele de vedere. Nicio presiune și, spre deosebire de Joe Biden și fiul său, niciun quid pro quo!”
„Nu este nimic altceva decât o continuare a celei mai mari vânători de vrăjitoare din istorie”, a concluzionat președintele american.
Liderul Partidului Democrat din Congresul SUA Nancy Pelosi a anunțat marți inițierea procesului parlamentar în vederea unei eventuale puneri sub acuzare oficiale a președintelui Donald Trump, suspectat că a solicitat omologului său ucrainean Volodimir Zelenski să îl ancheteze pe rivalul său democrat Joe Biden.