joi

28 martie, 2024

16 iunie, 2021

Dobânda pe termen lung pentru România a crescut semnificativ în luna mai 2021, până la 3,03%, față de 2,84% în luna precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană. Acest indicator scăzuse anterior sub pragul de trei procente dar acum a revenit foarte aproape de valoarea din noiembrie 2020 (3,04%).

Nivelul dobânzilor la noile credite luate „a la long” s-a majorat în aproape toate țările membre UE (excepția notabilă este Cehia, în timp ce Bulgaria, Croația și Lituania au păstrat același nivel) urmare a înrăutățirii percepției piețelor internaționale. În Zona Non-euro, noi am înregistrat a treia cea mai mare creștere (+0,19 puncte procentuale) după Polonia (+0,27 pp) și Ungaria (+0,25 pp).


Cele mai reduse dobânzi au fost consemnate de Luxemburg (-0,31%), Germania (-0,22%) și Olanda (-0,33%). Din fostul bloc estic, Letonia a prins locul 4 în topul celor mai mici dobânzi și s-a finanțat cu „costuri” anuale de -0,06%, adică ceva mai bine decât Finlanda (+0,05%) și Slovacia (+0,07%). Acestea din urmă, alături de Austria (+0,08%) și Franța (+0,21%) au trecut de pe minus pe plus.

În acest context, România a rămas pe primul loc în topul celor mai scumpe împrumuturi ce pot fi luate de un stat membru al Uniunii deși s-a apropiat semnificativ de plutonul țărilor central-europene cu regim valutar similar. Majorarea costurilor de împrumut ar trebui să ne dea de gândit, din perspectiva majorării datoriei publice.


Ecartul costurilor de împrumut a scăzut la doar 3% în raport cu următoarea clasată, Ungaria. Totuși, deși pe o tendință generală de convergență, a rămas încă destul de ridicat față de Cehia (+74%) sau față de Polonia (+66%), economie cu regim valutar similar și cea mai apropiată în structură de cea românească.

Rata dobânzii pe termen lung este calculată ca medie lunară (fără a fi ajustată sezonier) și se referă la randamentul titlurilor guvernamentale tranzacționate pe piața secundară, inclusiv taxele, cu o maturitate reziduală de circa zece ani. Titlurile urmărite în coșul de tranzacționare trebuie înlocuite periodic pentru a evita schimbarea maturității de referință. Definiția utilizată este în acord cu criteriile de convergență, în concordanță cu art.121 al Tratatului de la Amsterdam. Criteriul Maastricht pentru adoptarea euro cere un nivel maxim de cel mult două puncte procentuale peste media celor mai performante trei state iar România nu mai îndeplinește în present acest criteriu.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: