15 aprilie, 2015

Dan-ȘovaDirecția Națională Anticorupție a cerut miercuri Senatului să transmită toate ”înscrisurile” legate de cazul Dan Șova, dar și de senatorii pe numele cărora au existat solicitări ale justiției în perioada 2014-2015. Conducerea Senatului a replicat că DNA nu a respectat procedura privind comunicarea dintre instituții.

Solicitarea DNA a fost discutată în ședința Biroului Permanent. DNA face referire la hotărârile Senatului privind cererile de urmărire penală sau arestare a senatorilor care au fost dezbătute și votate. Potrivit procedurii acestea trebuie apoi înaintate Ministerului Justiției.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că Biroul Permanent a decis sesizarea ministrului Justiţiei, pentru că nu s-au respectat regulile procedurale privind relaţiile instituţionale între Senat şi Justiţie, pentru că documentele sunt semnate de procurorul DNA şi nu de către Ministerul Justiţiei.


”Sunt decizii şi documente publice, ele vor fi transmise imediat ce comunicarea va fi făcută conform regulilor instituţionale care trebuie să funcţioneze între Senat, respectiv Parlament, şi Justiţie, a afirmat preşedintele Senatului.

Anterior ședinței Biroului Permanent, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, declara că nu ştie despre ce este vorba în privința solicitărilor DNA şi de aceea este util punctul de vedere al comisiei juridice.

”Este o solicitare inedită, aş spune, până în momentul de faţă, dar cred că în spiritul colaborării interinstituţionale, pentru că Parlamentul trebuie să arate că este o instituţie transparentă şi care respectă legalitatea, nu există niciun fel de oprelişte, din punctul meu de vedere, pentru a furniza toate documentele relevante în acest caz”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, înaintea ședinței Biroului Permanent.

Senatul așteaptă motivarea CCR

În cazul senatorului PSD Dan Șova, pentru care DNA a cerut arestarea preventivă pe 13 martie, nu există încă o hotărâre a Senatului. Agățându-se de prevederi ale regulamentului și statutului, contrare Constituției, conducerea Senatului a decis atunci că nu a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru încuviințarea ridicării imunității parlamentare, deși majoritatea celor prezenți s-a pronunțat în favoarea acesteia.


Conducerea Senatului nu și-a asumat însă decizia printr-o hotărâre care să consemneze rezultatului votului. La 8 aprilie, Curtea Constituțională a României a obligat însă Senatul să emită o hotărâre referitoare la votul asupra cererii de încuviințare a arestării preventive a lui Dan Șova, dând câștig de cauză Consiliului Superior al Magistraturii care a acuzat existența unui conflict juridic de natură constituțională, argumentând că absența unei hotărâri echivalează cu refuzul de a răspunde pozitiv sau negativ solicitărilor justiției.

Senatul nu se grăbește însă să aplice hotărârea CCR, invocându-se motive procedurale. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a susținut că nu el redactează hotărârea și că se așteaptă publicarea motivării deciziei CCR în Monitorul Oficial.

Și social-democratul Ioan Chelaru, vicepreședinte al Senatului, a precizat pentru cursdeguvernare.ro că abia după publicarea în Monitorul Oficial, aceasta va fi discutată în Biroul Permanent, apoi transmisă spre analiză Comisiei Juridice și abia după aceea se va lua o decizie.

Miza acestei amânări constă în faptul că odată emisă hotărârea în cazul Dan Șova, aceasta va putea fi atacată la Curtea Constituțională. PNL a anunțat că deja intenționează să o atace, întrucât majoritatea simplă cerută de Constituție s-a pronunțat în favoarea solicitării DNA.

În timp ce colegii săi din Senat trag de timp, senatorul PSD Dan Şova a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o contestaţie în care se plânge de faptul că ancheta DNA în cazul dosarului său durează prea mult, solicitând accelerarea procedurilor îndeplinite de procurori. Acţiunea a fost depusă la 9 aprilie.

Lista Senatorilor pentru care s-a cerut avizul de urmărire penală

Unul dintre cazurile dezbătute în perioada 2014-2015 este cel al senatorului ex-PNL Varujan Vosganian, pentru care procurorii au cerut de două ori încuviințarea urmăririi penale pentru fapte de corupție săvârșite în perioada mandatului de ministru al Economiei.

Solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost adresată Senatului României în cadrul Dosarului 146/D/P/2010. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a solicitat, în 2 februarie, procurorului general al României să ceară Senatului avizarea cererii de urmărire penală pe numele lui Varujan Vosganian, ministru al Economiei în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, sub aspectul infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare. E vorba de acordarea de discounturi la prețul gazelor, pentru compania Interagro, pe timpul mandatului de ministru al Economiei al lui Varujan Vosganian.

Ambele cereri au fost respinse de către plenul Senatului, ultimul vot având loc pe 12 februarie 2015.

Alte voturi din Senat în cazul cererilor DNA, în perioada 2014-2015 (Senatul nu a avut o practică unitară, în unele cazuri solicitările justiției fiind aprobate cu majoritate simplă, în altele invocându-se majoritatea calificată):

  • Ecaterina Andronescu- 72 de voturi ”pentru” şi 62 de voturi ”împotrivă”-cererea de urmărire penală a fost aprobată, cu majoritate simplă
  • Şerban Mihăilescu -77 de voturi ”pentru” şi 51 de voturi ”împotrivă”. Cererea de urmărire penală a fost aprobată, cu majoritate simplă
  • Ion Ariton – 77 de voturi ”pentru”, 52 voturi ”împotrivă”. Cererea procurorilor a fost aprobată, cu majoritate simplă.
  • Dan Şova –79 de voturi “pentru”, 67 ”împotrivă”. Cererea a fost respinsă, invocându-se majoritatea din numărul total al senatorilor.
  • Darius Vâlcov–  97 voturi ”pentru”, 48 ”împotrivă”. Cererea de arestare a fost aprobată, cu majoritate din numărul total al senatorilor.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: