Inspectorii Departamentului de Luptă Antifraudă (DLAF) al Guvernului spun că nu au descoperit, vreo posibilă implicare a fostului ministru al Muncii Ioan Nelu Botiş în urgentarea aprobării proiectului pe fonduri europene la care lucra soția sa, ori în oricare alt aspect legat de acest proiect, potrivit mediafax.ro.
Instituția subordonată premierului Emil Boc a transmis Direcției Naționale Anticorupție, în iulie, nota de control privind proiectul ”Şansă la demnitate”, DLAF constatând că soția fostului ministru, Ligia Botiș, și-a falsificat CV-ul, pentru a putea fi angajată la proiectul European derulat de Asociaţia Parteneriat Euro-Activ Bistriţa, susțin surse judiciare citate de Mediafax.
„Doamna Botiş trebuia să aibă cinci ani de experienţă în management, resurse umane sau comunicare. În realitate, ea a lucrat doar un an şi patru luni ca manager al firmei ei, un mic atelier de mobilă care a avut, de la înfiinţare, cel mult trei angajaţi. A trecut, de asemenea, în CV, la capitolul «experienţă profesională», faptul că este doctorand la Universitatea Tehnică din Cluj, pe care a trecut-o ca fiind angajatorul ei, în condiţiile în care nu are cu instituţia un raport de muncă”, au declarat sursele judiciare citate.
Mai mult, având în vedere performanţele economice ale firmei lui Botiş, controlorii DLAF au afirmat că, în opinia lor, Ligia Botiş nu avea calificarea şi experienţa necesare să ocupe poziţia de responsabil de grup în acest proiect. Pentru a demonstra acest lucru, inspectorii DLAF au comparat experienţa profesională a Ligiei Botiş cu cea a celeilalte persoane care ocupa o funcţie similară în proiect, Irina Nicolina Hădărean, rezultând „o semnificativă diferenţă în ceea ce priveşte experienţa managerială deţinută”.
„Ţinând cont de complexitatea activităţilor ce trebuiau desfăşurate în cadrul proiectului de către responsabilii grupurilor de lucru (…) apreciem că experienţa managerială anterioară deţinută de doamna Ligia Botiş nu este suficientă şi relevantă pentru a o recomanda în vederea ocupării funcţiei pentru care a aplicat în cadrul proiectului”, au scris reprezentanţii DLAF în nota înaintată procurorilor DNA.
Conform controlului DLAF, Ligia Botiş a câştigat din participarea în acest proiect aproximativ 8.000 de euro. Ea a primit aceşti bani ca salariu, din prefinanţarea primită de organizaţie pentru proiectul propus.
Reprezentanţii DLAF au comunicat că inspectorii care au verificat modul în care a fost derulat proiectul „Şansă la demnitate” al Asociaţiei Parteneriat Euro-Activ Bistriţa au descoperit „posibile infracţiuni legate de modul de obţinere a fondurilor europene”. Mai mult, DLAF susţine că aceste posibile infracţiuni au fost săvârşite de „persoanele responsabile cu furnizarea documentelor necesare pentru dovedirea eligibilităţii proiectului”.
În 20 aprilie Ioan Nelu Botiș a demisionat din funcția de ministru al Muncii, după ce presa a descoperit că Autoritatea de Management din subordinea sa a aprobat finanțarea pentru un proiect european la care lucra și soția sa.
Duminică, deputatul democrat-liberal Ioan Nelu Botiș a fost desemnat la conducerea Comisiei de munca a PDL.