6 decembrie, 2018

Autorităţile canadiene au arestat-o în Vancouver pe Meng Wanzhou (foto), directorul financiar al companiei Huawei.

Meng Wanzhou urmează să fie extrădată în Statele Unite, anunță reprezentanţii Departamentului de Justiţie din Canada, citați de BBC.

Motivul arestului este încălcarea sancţiunilor impuse de Statele Unite  Iran și Coreea de Nord, a transmis o sursă familiară situaţiei.


Meng Wanzhou, fiica fondatorului companiei chineze, Ren Zhengfei, a fost arestată în data de 1 decembrie. Prima audiere în acest caz este programată pentru vineri.

Reprezentanţii companiei Huawei, una dintre cele mai mari companii de echipamente de telecomunicaţii, au refuzat să comenteze incidentul. Ulterior, Huawei a anunțat că nu are prea multe informaţii despre acuzaţii şi că nu au fost „conţtienţi de vreo greşeală făctă de doamna Meng”,

Arestarea vine într-un moment sensibil pentru relaţiile dintre SUA şi China. Acestea sunt angajate într-un război comercial care s-a lăsat cu impunerea a taxe de miliarde de dolari pe mărfurile celuilalt.

Autorităţile din Statele Unite au început să cerceteze compania Huawei din anul 2016, sub suspiciunea că aceasta trimitea produse fabricate în Statele Unite către Iran şi alte ţări, lucru care încalcă legile de exporturi din SUA.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: