vineri

26 aprilie, 2024

27 octombrie, 2023

Procurorii DNA au efectuat vineri dimineaţa percheziţii la locuinţa unui director executiv din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) acuzat că lua mită de la subordonaţi, sub forma perceperii unor taxe din fiecare salariu lunar. Conform unor surse Agerpres, taxele erau percepute de la două subalterne pe care le ajutase să să se angajeze prin furnizarea subiectelor de la examen.

Astfel, în ultimii doi ani, directorul a primit lunar de la cele două angajate o treime din salariu lor.

La locuinţa directorului au fost găsite mai multe teancuri de bani, în total 174.000 lei, 10.000 dolari şi 11.000 euro, dar şi mici lingouri de aur.


Conform unor surse G4Media, director este Dragoș Adrian Iorga, directorul Autorității de Management pentru Programul Sănătate (Direcția Generală Program Operațional Sănătate).

Comunicat MIPE: angajatul a fost schimbat din funcție

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a precizat, într-un comunicat de presă, că “angajatul ministerului vizat de ancheta procurorilor DNA a fost schimbat din funcție”.

“Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene are o politică de toleranță zero față de fapte de corupție. În măsura în care organele de cercetare penală ne vor solicita colaborarea în bunul mers al anchetei, avem toată deschiderea și le vom pune la dispoziție toate documentele care ne vor fi solicitate.

Așteptăm mai multe informații oficiale ca să putem dispune măsuri imediate de izolare a situației și de înlăturare a oricărui risc de vulnerabilizare în continuarea activității”, se mai arată în comunicatul MIPE.


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: