(v. STATUL BUNĂSTĂRII)
Statul-providenţă (v. STATUL BUNĂSTĂRII)
Statul redistributiv (v. STATUL BUNĂSTĂRII)
STIEGLER, GEORGE JOSEPH (1911-1991), economist american, profesor universitar. A absolvit cursurile Universităţii din Washington în 1931 şi, un an mai târziu, ale Universităţii Northwestern. A obţinut titlul de doctor în economie în anul 1938, la Universitatea Chicago. A fost profesor asistent la Universitatea Statului Iowa (1936-1938), profesor asistent asociat şi titular la Universitatea Minesota (1938-1946), profesor la Universitatea Brown (1946- 1947), la Universitatea Columbia (1947-1958) şi la Universitatea Chicago (1958-1981). Aceasta din urmă i-a decernat, în anul 1981, titlul de profesor emerit. Între anii 1941 şi 1976 a lucrat şi ca cercetător la Biroul Naţional de Cercetare Economică, iar din 1973 până în 1981 a deţinut poziţia de director la influenta revistă Journal of Political Economy. De asemenea a fost preşedinte al Asociaţiei Economice Americane în anul 1964. Totodată, G.J. Stiegler a ocupat diverse funcţii în cadrul organismelor publice, dintre cele mai semnificative fiind cea de preşedinte al Grupului Operativ pentru Concurenţă şi Productivitate, înfiinţat de preşedintele S.U.A. Richard Nixon în anul 1969. În anii 1977 şi 1978 el a fost şi preşedinte al Societăţii Mont Pelerin. În anul 1982 G.J. Stiegler primeşte Premiul Nobel pentru Economie, motivaţia juriului Academiei Regale de Ştiinţe a Suediei fiind: “Pentru studiile sale esenţiale privind structurile industriale, funcţionarea pieţelor şi cauzele şi efectele reglementării publice.” Adept al teoriei neoclasice a preţurilor, căreia i-a consacrat o seamă de lucrări în perioada anilor 1940, G.J. Stiegler nu este un teoretician pur, preocupat doar de elaborarea
de modele abstracte rafinate. El a fost mereu interesat de cercetarea empirică şi de aplicarea teoriei în realitate. Din acest motiv, a abordat aspecte legate de structurile pieţei, de natura şi funcţionarea întreprinderilor, de determinarea preţurilor în situaţii de monopol şi de oligopol. Perspectiva lui în aceste probleme a fost foarte critică faţă de abordările tradiţionale inspirate din lucrările lui Chamberlin. Volumul impresionant al cercetărilor întreprinse de G.J. Stiegler în acest domeniu au constituit punctul de plecare în dezvoltarea economiei industriale (anul 1968), el însuşi dorind să confere acestui câmp de analiză o poziţie aparte, de microeconomie aplicată, ca o branşă autonomă în teoria economică. Alte domenii de interes pentru el au fost economia informaţiei, articolul său “The Eco- nomics of Information” (Economia informaţiei), publicat în anul 1961 în Journal of Political Economy, având o mare influenţă, în mod special, asupra evoluţiei macroeconomiei şi a economiei muncii. G.J. Stiegler a jucat un rol important şi în generalizarea proble- maticii neoclasice fondate pe raţionalitatea agenţilor din diferite domenii de activitate, de exemplu în procesele legale şi politice. El a atacat ideea conform căreia reglementările statului vizează corijarea, în inte- resul public, a imperfecţiunilor pieţei. El a susţinut că, dimpotrivă, aceste intervenţii sunt rezultatul ciocnirii intereselor grupurilor de presiune şi a celor ale apara- tului birocratic. Din această perspectivă, G.J. Stiegler a fost un susţinător fervent al dereglementării. Op.: “Production and Distribution Theories” (1941); “The Theory of Price” (1946); “Five Lectures on Economic Problems” (1949); “The Nature and Role of Originality in Scientific Progress” (1955); “Trends in Employ- ment in the Service Industries”; “The Intellectual and the Market Place and Other Essays”; capital and Rate of Return in Manufacturing Industries; “The Organization of Industry” (1968); “The Citizen and the State: Essays on Regulation” (1975); “The economist as a Preacher” (1982); “The Process and Progress of Economics” (1983); “My Evolution as an Economist” (1986); “Memories of an Unregulated Economist” (1987).
