termen utilizat în general în contextul sistemelor cu echilibru parţial sau general şi care se referă la rolul instituţiilor în societate şi în economie de a reduce nesiguranţa prin asigurarea unei structuri relativ stabile (dar care nu este în mod necesar eficientă). Principiul stabilităţii nu constituie însă un argument pentru a nega necesitatea schimbărilor instituţionale. Astfel, viabilitatea unei arhitecturi instituţionale trebuie să fie evaluată pornind de la complementaritatea şi de la compatibilitatea diferitelor sale componente. Totodată, stabilitatea şi viabilitatea pe termen lung a sistemelor economice decurg dintr-o anumită stabilitate instituţională.
