Dicționar Economic

MICROECONOMIE

joi, 16 ianuarie, 2014

(1) parte, nivel de structurare a activităţilor economice constând din procesele, faptele, actele şi comportamentele participanţilor individuali la fluxurile economice (societăţi comerciale, nefinanciare, bănci şi instituţii financiare, administraţii, menaje etc.). M. nu se limitează însă la comportamentele individuale separate, ci se referă şi la interacţiunile dintre participanţii la activităţile economice în termeni de echilibru parţial sau de echilibru general. (2) Componentă a ştiinţei economice care studiază procesele, faptele, actele şi comportamentele individuale ale agenţilor economici, privitoare la modul cum se iau deciziile individuale într-o economie la nivelul menajului, al firmei sau al unei industrii. Ea se bazează pe microanaliză, iar deciziile sunt individuale; piaţa, oferta, cererea, preţul constituie preocupări ale m., iar comportamentul omului izolat – consumator individual sau producător individual – este privilegiat. M. nu studiază doar com- portamentul producătorilor şi al consumatorilor, ci, pe baza acestora, explică şi funcţionarea generală a sistemului economic în ansamblul său. Deci m. se ocupă şi de probleme de o amploare la fel de mare ca
cele de care se ocupă macroeconomia. Ceea ce o diferenţiază constă în tipul de abordare, şi nu în scara abordării. Spre deosebire de macroeconomie, m. arată cum funcţionează fiecare piaţă, cum aleg producătorii şi consumatorii şi cu ce consecinţe. Aceasta se face prin analiza modului în care se formează preţurile şi a celui în care se determină cantităţile care vor fi vândute sau cumpărate. Pentru a simplifica, m. începe cu studiul pieţei cu concurenţă perfectă, ca stare teoretică ce există numai atunci când producătorul sau consumatorul individual nu poate influenţa preţul. Aceasta duce la negarea oricărei intervenţii a statului sau la reducerea acestuia la calitatea de supraveghetor însărcinat să menţină concurenţa dintre producători. Analiza microeconomică s-a dezvoltat o dată cu marginalismul şi cu teoria neoclasică (v. Concurenţă, Macroeconomie).



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: