Nu cred ca poate exista un subiect mai problematic in zilele noastre decat ceea ce numim “prezumţia de nevinovăţie”. Multe intrebari si extrem de putine raspunsuri in speta aplicarii acestui principiu – total, partial, cand, cum si in ce cazuri.
Ceea ce se intampla in Romania este de-a dreptul o mascarada si plantarea in derizoriu a principiului “prezumţiei de nevinovăţie,” si asa destul de criticat si pe drum de disparitie din cauza unor abuzuri de genul celor comise in Romania.
Cum poate cineva sa ia in serios un astfel de principiu cand printr-un ordin dat la inceputul lunii februarie, ministrul Stroe a modificat “Ghidul carierei politistului si cadrelor militare”, eliminand una din conditiile minime obligatorii pentru ocuparea unor functii de conducere in sistem, si anume pe cea care stipula ca politistii si cadrele militare „sa nu se afle in curs de urmarire penala”?
Stroe a semnat ordinul pe 4 februarie, adica la doar 5 zile dupa Raportul MCV dur al Comisiei Europene, si in pline negocieri pentru intrarea in Schengen.
Oameni ca domnul Stroe vor conduce pana la urma la concluzia ca un astfel de principiu aplicat demnitarilor obliga societatea in care traim la o noua viziune care va altera legislatiile existente. Dl Stroe, la fel ca multi dintre colegii lui din toate partidele parlamentare, uita ca Romania a iesit din cavernele comunismului si pentru fiecare abatere de la normele statului de drept se plateste.
Am sa incerc in continuarea sa explic originea si evolutia cutumei juridice bazata pe principiul “prezumţiei de nevinovăţie”
Din punct de vedere legal, “prezumţia de nevinovăţie” este o consuetudine aparuta la mijlocul perioadei iluministe, aplicata de facto o perioada destul de indelungata de jurisprudenta anglo-saxona si devenita lege in codul penal britanic pe la inceputul secolului al XIX-lea. De fapt legiuitorul anglo-saxon preia din dreptul roman vestita formulare “Ei incumbit probatio qui dicit, non qui negat” , adica – “sarcina probei revine celui care declară, nu celui care neaga.” Singura problema atunci si in special acum a fost si este aplicabilitatea acestui principiu.
Tot rationamentul “prezumţiei de nevinovăţie” a fost formulat de Sir William Blackstone, intr-o lucrare vestita (Commentaries on the Laws of England – 1760), care sustine multe dintre normele legislative in tarile care au adoptat jurisprudenta anglo-saxona, dar care s-a strecurat si in tarile care au o justitie hibrida, bazata pe jurisprudenta franceza, de exemplu Romania.
Ipocrizia si umorul istoric transforma aceasta cutuma intr-un document legal pentru prima oară pe timpul Revolutiei Franceze prin Declaratia Drepturilor Omului si Cetăteanului, adoptată de Adunarea Natională a Frantei la data de 26 august 1789. Prima formulare suna cam asa:
“Orice om trebuie considerat nevinovat până la probarea culpabilitătii sale. Dacă se consideră indispensabil să fie arestat, orice severitate care n-ar fi necesară pentru a se asigura de persoana sa, trebuie să fie în mod riguros reprimată prin lege”. —Art.9 din Declaratia Drepturilor Omului si Cetăteanului
Nu trebuie sa amintesc cititorului ca mii de oameni au fost ghilotinati pe timpul acestei revolutii si nimeni dintre acesti oameni nu s-a bucurat de prezumtia de nevinovatie.
Intr-o secventa aproape automata acest articol a fost preluat in Declaratia Universală a Drepturilor Omului (art 11), Pactul International al Drepturilor Civile si Politice (Art.14 pct.2) si in sfarsit apare si in legislatia romaneasca a comunistilor lui Ceausescu prin Decretul nr.212 din 1974 de adoptare a Pactului International al Drepturilor Civile si Politice. Dupa ’89 “prezumţia de nevinovăţie” este reconfirmată prin intermediul Legii nr.30 din 18 mai 1994, prin care România a ratificat Conventia pentru Apărarea Drepturilor Omului si Libertătilor Fundamentale si protocoalele aditionale la această Conventie.
Constitutia României din decembrie 1991 confirma si mentioneaza regula “prezumţiei de nevinovăţie” astfel:
„ Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoresti de condamnare, persoana este nevinovată.” —Art.23 pct.8 din Constitutia României
Lucrurile sunt extrem de clare cam peste tot, mai putin clara este aplicarea acestei cutume legale, care aproape nu mai poate fi aplicata din cauza presiunii publice si proastelor obiceiuri de a “judeca” inculpati in mass-media inainte ca acestia sa ajunga in fata completului de judecata.
Dinamica prezentului este complet diferita de cea a perioadei iluministe. Sintagma lui Sir William Blackstone, care sustine ca este mai bine ca “10 vinovati sa fie achitati decat ca un nevinovat sa fie condamnat” numai poate fi viabila intr-o lume in care terorismul secera sute de mii de oameni anual si in care infloresc violurile, pedofilia si traficul de carne vie.
Astazi sa vii si sa spui ca “prezumţia de nevinovăţie” este general acceptata ar fi o ipocrizie. Asa cum am mentionat, independent de criza in care ne aflam, si inaintea ei, statele cu vechi traditii democratice si cu puternice institutii ale statului de drept au observat futilitatea mijloacelor care stau la dispozitia lor in lupta cu elemente anti-democratice, care incepeau sa submineze societatea democratica in care actionau. Aceste mijloace au fost luate, asa cum este necesar intr-o democratie functionala, prin promulgarea unor legi speciale propuse de executiv, legiferate de legislativ si impuse de justitie.
Astfel au aparut noi legi care aproape ca desfiinteaza legal aceasta “prezumţie de nevinovăţie”; suficient sa mentionez cateva din aceste noi legi aparute in ultimii 10-20 de ani – Statele Unite: RICO Act; Patriot Act; CCE (Continuing Criminal Enterprise). Australia: legislatia de impunere ACC (Australian Crime Commission); Canada: CISC (Criminal Intelligence Service Canada) si OSFI (Office of the Superintendent of Financial Institutions). In Europa pot da exemplul Italiei cu articolul 41, desi este clar un element legislativ care restrictioneaza “drepturile omului” si care nu a fost anulat sau nici macar condamnat de CEDO.
Intr-un fel sau altul, jursprudenta anglo-saxona coteste brusc spre cutumele juridice germanice, care sustineau celebra teza a lui Otto von Bismarck, care afirma exact inversul rationamentului “prezumţiei de nevinovăţie”, formulat de Sir William Blackstone. Poate astfel si noi romanii putem intelege mai bine suspiciunile germanilor fata de acuzatiile de fapte penale din guvernul si parlamentul Romaniei. Intr-un interviu pentru FAZ, Wolfgang Schäuble, una dintre cele mai proeminente personalitati ale politicii germane contemporane, anula de fapt “prezumţia de nevinovăţie” in anumite cazuri.
As concluziona acest articol cu o simpla observatie – NICIODATA si NICAIERI “prezumţia de nevinovăţie” nu ar trebui sa permita demnitarilor unui stat de drept sa continue sa functioneze pana la finalul procedurilor legale. Cine credeti ca este autorul acestei cutume paralele la “prezumţia de nevinovăţie”? Acelasi mare jurist, care i-a formulat rationamentul ei, Sir William Blackstone.
Termenul de demnitar isi are sursa etimologica in termenul demnitate – din latina (dignitas – demn). A fi demn arata calitatea comportamentului unei persoane, adica a avea o atitudine demnă, o autoritate morală. Demnitatea arată valoarea, cinstea, meritele morale, gradul de pretuire, ca si rangul atins de o persoană în cadrul societătii. Implicit, un demnitar acuzat trebuie sa-si probeze nevinovatia in afara functiei pe care o ocupa, indiferent daca acuzatiile sunt sau nu justificate.
La final mi-as permite un citat din opera marelui ganditor conservator american, Clinton Rossiter (1917 – 1970) :
Drepturile omului sunt mai degraba ceva ce trebuie castigat decat ceva cuvenit.
Bibliografie, note si citate:
William Hardcastle Browne, Commentaries on the laws of England, West Pub. Co., 1997 – Great Britain;
Alexander Volokh, University of Pennsylvania Law Review 173. 1997.
Schäuble: Zur Not auch gegen Unschuldige vorgehen 19.04.2007
Urmărește-ne pe Google News
Un răspuns
In Italia , articolul 41 bis a fost introdus dupa ce justitia a demonstrat in procese faimoase ca sefii mafiosi inchisi in inchisori ,reuseau sa comande , ” gestioneze” activitatea organizatilor criminale chiar fiind dupa grati . Acest articol impiedica in esenta contactul cu alti detinuti si contactul fizic cu familiarii in vizita . Inclusiv intilnirea cu proprii avocati e delimitata de un perete de sticla , grilaj, etc . Un fel de izolament individual aplicat si in USA pentru detinutii extrem de periculosi .