Dependența critică a finanțelor României de fluxurile banilor UE: Un tablou

Dată fiind poziţia-cheie a veniturilor din fonduri europene la bugetul de stat pe 2017, prevăzute a fi de circa 20 de miliarde de lei (peste patru miliarde de euro), pe care se bazează întreaga creştere de circa 15% a acestui buget pe anul în curs (veniturile curente sunt prevăzute în scădere cu 0,5%), am considerat util să vă prezentăm datele oficiale privind evoluţia soldului fluxurilor financiare dintre România, în calitate de stat-membru şi Uniunea Europeană.

Iată cum se prezintă situaţia per total, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Finanţelor, cu precizarea că 2,71 miliarde euro încasaţi din 2007 încoace sunt, de fapt, fonduri de pre-aderare :

De precizat că plăţile unei țări către UE se constituie pe baza a 0,7% din Venitul Naţional Brut (ceva mai mic decât PIB în cazul României), 0,3% din încasările provenite din taxa pe valoare adăugată ( ceea ce explică scăderea plăţilor odată cu diminuarea TVA) şi o mare parte din încasările de taxe vamale la produsele intrate din afara Uniunii.

Se poate observa că sumele care se vor duce către bugetul Uniunii sunt certe, pe când cele destinate României depind de îndeplinirea unor proceduri destul de laborioase. Şi de controlul riguros al cheltuirii banilor din partea instituţiilor europene, ceea ce explică în mare parte şi interesul pentru problema corupţiei în România ( cu accent pe abuzul în serviciul public)

(Citiți și: ”Bugetul pe 2017: Bizareriile de pe partea de venituri”)

Suntem, în acest moment, la trecerea de facto între cadrul financiar multianual 2007 -2013 şi cel pe 2014 -2017 ( bugetele UE se fac pe câte şapte ani iar eliberarea fondurilor se face după aşa-numitele regului N+2 şi N+3 ani). Ar trebui să asistăm în 2017 la reducerea drastică a sumelor aferente cadrului financiar 2007 – 2013 şi compensarea lor prin încasări şi mai mari, aferente cadrului financiar 2014 – 2020.

Întrebarea este dacă vom reuşi să încasăm banii absolut necesari pentru buna execuţie bugetară, aşa cum a fost ea iniţiată, destul de fragil, prin prevederile bugetul pe acest an. Situate la limită pe toată linia, şi la venituri, şi la cheluieli şi la deficit al bugetului general consolidat. De aceea, înainte de orice altceva, ar trebui să fim extrem de atenţi la încasarea sumelor de la UE.

Mai ales că performanţa de anul trecut în antamarea veniturilor pe anul acesta, cu alocări din partea noastră extrem de scăzute pe partea de cofinanţare a proiectelor din fonduri nerambursabile a fost foarte slabă. Ea nu se vede încă în tabelul de mai sus pentru că nici efectele acţiunilor de azi ale unui executiv nu se văd imediat şi, de multe ori, nici pe perioada de existenţă a guvernului respectiv.

Cât cheltuim ca să încasăm

În plus, comparaţia între 2007, 2008 şi 2009 (primii trei ani din cadrul financiar 2007 – 2013), pe de o parte şi 2014, 2015, 2016 ( primii trei ani din cadrul financiar curent, 2014 – 2020), este relevantă. Din varii motive ce pot fi discutate (dar nu asta este esenţa problemei), începutul absorbţiei fondurilor europene din actualul buget pe şapte ani al UE este mai slab decât la aderare.

Şi mai sunt factori importanţi care nu arată bine. Nivelul de dezvoltare al ţării (cu necesităţile de dezvoltare de infrastructură, servicii sociale etc.) nu mai este acelaşi, ceea ce ar fi impus sume mult mai mari în termen absoluţi, chiar dacă sunt mai mici prin raportare la PIB-ul actual. Iar Brexitul va diminua clar sumele pe care UE le va putea redirecţiona pentru fondurile structurale şi de coeziune în favoarea statelor mai puţin dezvoltate, menite să reducă decalajele.

Una peste alta, dacă bugetul României se bazează la un nivel critic pe fondurile ce ar urma să vină de la UE, absorbţia acestora ar trebui să constituie prioritatea absolută ( împreună, desigur, cu alocările pentru investiţii) şi unul dintre criteriile principale pentru aprecierea activităţii guvernanţilor. Tocmai pentru că, fără ele, ori nu se vor putea da beneficiile sociale promise, ori vor greva asupra viitorului ţării.