luni

15 iulie, 2024

11 decembrie, 2023

Majoritatea alegătorilor din șapte țări occidentale, între care Statele Unite, Franța și Regatul Unit, consideră că democrația din țara lor este într-o formă mai proastă decât în urmă cu cinci ani, potrivit unui sondaj Ipsos citat de Politico.

Aproape șapte din 10 respondenți americani au declarat că starea democrației a scăzut în ultimii ani, în timp ce 73% dintre votanți au împărtășit aceeași părere în Franța. În Regatul Unit, mai mult de șase din 10 respondenți au spus că democrația funcționează mai puțin bine decât acum cinci ani, potrivit sondajului realizat de Ipsos în septembrie.

Nemulțumiri legate de funcționalitatea democrației europene

Rezultatele dezvăluie o îngrijorare larg răspândită cu privire la starea democrației înaintea voturilor majore din SUA, Regatul Unit și Uniunea Europeană în anul următor – precum și opinii mixte cu privire la uniunea celor 27.


În toate țările în care s-a efectuat sondajul (Statele Unite, Franța, Regatul Unit, Croația, Italia, Polonia și Suedia), cu excepția uneia, aproximativ jumătate dintre alegători s-au declarat „nemulțumiți” de modul în care funcționează democrația, în timp ce majoritatea au fost de acord cu afirmația că sistemul este „falsificat” în favoarea a celor bogați și puternici și, din acest motiv, este nevoie de o „schimbare radicală”.

Doar în Suedia o majoritate de 58 la sută s-a declarat mulțumită de modul în care funcționează sistemul de guvernare.

În rândul țărilor UE, sondajul a relevat opinii profund contrastante cu privire la starea Uniunii. Majoritatea respondenților din țările chestionate au declarat că sunt în favoarea UE, dar o majoritate care apare în toate țările s-a declarat nemulțumită de starea democrației la nivelul UE.

”O provocare esențială pentru UE înaintea alegerilor europene”

Această opinie a fost compensată de niveluri mai ridicate de satisfacție față de modul în care a funcționat democrația la nivel local. Doar în Croația satisfacția față de democrația la nivelul UE, de 26 la sută, este mai mare decât satisfacția pentru starea democrației la nivel național, de 21 la sută.


„Aceste rezultate sugerează că o provocare esențială pentru UE înaintea alegerilor europarlamentare din 2024 va fi obținerea de sprijin continuu pentru proiectul european, pentru a restabili percepțiile pozitive asupra instituțiilor, agențiilor și organismelor UE”, a spus Christine Tresignie, director general al Ipsos.

Sondajul a fost realizat în perioada 21-30 septembrie. Respondenții cu vârsta de 16 ani și peste au fost chestionați în Croația, Franța, Italia, Polonia, Suedia și Regatul Unit, în timp ce în Statele Unite au fost chestionați adulții cu vârsta de 18 ani și peste.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: