marți

30 aprilie, 2024

10 octombrie, 2019

 

Guvernul Vioricăi Dăncilă a fost demis, moțiunea de cenzură inițiată de Opoziție fiind adoptată joi de Parlament, cu 238 voturi pentru (cu 5 mai multe decât minimum necesar).


Viorica Dăncilă rămâne însă la Palatul Victoria să asigure interimatul (poate emite doar acte necesare pentru administrarea treburilor publice – n. red.) până ce Parlamentul va valida un nou guvern.

Actuala structură a Parlamentului face însă dificile negocierile pentru formarea unei noi majorități, chiar dacă misiunea următorului guvern va fi, în principal, cea de a asigura buna organizare a scrutinurilor din 2020.

Cel mai greu îi va fi următorului premier să pregătească și să obțină aprobarea Parlamentului pentru proiectul de Buget 2020.

Urgențele rămase în suspensie după Guvernul Dăncilă

Rămas la Palatul Victoria să administreze lucruri curente, Guvernul Dăncilă are câteva restanțe majore, pe care însă nu le mai poate rezolva:

  • Nominalizarea unei noi propuneri de comisar european
  • Construcția bugetului pe 2020
  • Deblocarea licitațiilor 5G
  • Eliminarea plafonării prețului gazelor naturale

În legătură cu primul punct, este atribuția guvernului să facă această nominalizare, dar numele transmis la Bruxelles după respingerea Rovanei Plumb nu este acceptat de președintele-ales al Comisiei Europene (Dan Nica).

Ursula von der Leyen așteaptă rapid o nouă nominalizare, dar Viorica Dăncilă nu mai are autoritate să facă propria propunere. Pe de altă parte, este de așteptat ca premierul interimar să încerce să blocheze variantele pe care i le va sugera președintele Iohannis dacă formarea noului guvern va întârzia.

„Mă voi implica la nivel european ca să nu fie acceptat un comisar european propus din partea unui guvern demis”, le-a spus șeful statului jurnaliștilor prezenți, joi, la Palatul Cotroceni.

Celelalte 3 mari restanțe cad clar în sarcina viitorului guvern, care va avea însă probleme să obțină o susținere parlamentară.

Câștigători politici: PNL și Victor Ponta

Succesul moțiunii de cenzură este, în primul rând, succesul PNL, care a fost ”vârf de lance” al campaniei de demitere a guvernului Vioricăi Dăncilă. PNL afirmă că este gata să preia guvernarea, cu premier Ludovic Orban, dar are în față, în cel mai bun caz, perspectiva unui guvern minoritar.

Guvern minoritar care va trebui să negocieze repetat majorități în parlament și care, probabil, nu var avea puterea să impună modificări legislative spectaculoase.

Succesul moțiunii de cenzură este, în al doilea rând, succesul lui Victor Ponta, al cărui ”merit” este spargerea monolitului PSD din Parlament. Este de așteptat ca Victor Ponta să continuie asaltul asupra fostului partid.

Consultările la Cotroceni încep vineri

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că ”prima etapă a consultărilor” începe vineri, de la ora 11. În cadrul unei declarații făcute la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a spus că cea mai bună opțiune ar fi organizarea de alegeri anticipate și că va încerca să vadă, în cadrul consultărilor, dacă există un consens politic pe această temă.

Mă bucur că rațiunea a prevalat și la nivelul Parlamentului s-a conturat o opoziție care, în pofida viziunii și orientărilor politice diferite, s-a implicat și a arătat că poate lucra împreună pentru a da jos acest guvern dezastruos. Este un semn de maturitate politică, pentru că orice zi cu Guvernul Dăncilă ar fi însemnat, pentru România, încă o zi pierdută.

Voi convoca partidele parlamentare la prima rundă de consultări mâine, începând cu ora 11:00, pentru că avem urgentă nevoie de un nou guvern. Voi asculta opțiunile partidelor și voi propune o soluție de Executiv cu un mandat foarte clar, care să asigure o guvernare responsabilă și eficientă până la următoarele alegeri parlamentare, indiferent când se vor desfășura acestea.

Cea mai bună soluție pentru redarea legitimității Parlamentului este, evident, întoarcerea cât mai rapidă la votul cetățenilor, adică alegeri anticipate. Aceasta însă nu se poate face decât dacă există un consens al formațiunilor parlamentare actuale.

În cadrul consultărilor, voi constata în ce măsură există un astfel de consens și care este cea mai bună variantă pentru bunul mers al României în perioada imediat următoare.

Din acest moment, prioritară devine punerea în aplicare a celei mai bune soluții constituționale pentru ca românii să fie cât mai puțin afectați de efectele acestei perioade post-moțiune. (…)

Voi lua o decizie cu respectarea Constituției și având în vedere ca, indiferent de opțiunea aleasă, să fie asigurată stabilitatea României. Faptul că moțiunea de cenzură a trecut reprezintă fără îndoială o mare reușită, dar bătălia cu PSD nu s-a încheiat aici.

De aceea este esențial ca românii să iasă în număr mare, cât mai mare, la vot, pentru că, într-o democrație, votul la prezidențiale, la alegerile locale și parlamentare este singurul care poate hotărî în ce direcție merge România” a spus președintele Iohannis.

Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: