Înalta Curte de Casație și Justitie (ICCJ) a decis definitiv ca fostul viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu să fie arestat preventiv pentru 16 zile, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, informează Agerpres.
ÎCCJ a admis o contestație a DNA și a desființat decizia luată de un alt complet de judecată din data de 29 iulie care dispusese arest la domiciliu, hotărând ca Bogdan Olteanu să fie arestat preventiv, însă pentru o perioadă mai scurtă de timp, de 16 zile.
Olteanu este acuzat că, în perioada iulie — noiembrie 2008, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro și sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.
Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de Bogdan Olteanu, Liviu Mihaiu a fost numit la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării.
Procurorii susțin că suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăți înregistrate în SUA și apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remiși lui Olteanu la biroul unde acesta își desfășura activitatea, în sediul PNL.
De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obținerea unui mandat de deputat.
În acest context, din dispoziția lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanță politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.